2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) 41 de migranţi depistaţi într-un tir cu detergent

(VIDEO) 41 de migranţi depistaţi într-un tir cu detergent

-

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-un TIR încărcat cu detergent, patruzeci și unu de cetăţeni din Pakistan, India, Nepal și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

Ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român de 31 de ani. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, detergent, pe ruta România-Italia.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, patruzeci și unu de cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan, India, Nepal și Bangladesh şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS