1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMulţi craioveni, la limita răbdării din cauza lipsei de asfalt

Mulţi craioveni, la limita răbdării din cauza lipsei de asfalt

Gazeta de Sud continuă seria materialelor despre străzile din Craiova care aşteaptă de ani de zile asfaltul. În cartierul Catargiu există multe străzi neasfaltate, dar şi străzi asfaltate. Numai că asfaltul a fost turnat pe sărite. Practic, nu există o zonă în care străzile să fie luate la rând cu asfaltarea. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care ieşi de pe o stradă cu asfalt, intri pe alta cu pietre de râu şi tot aşa.

Un cititor al GdS ne-a trimis o sesizare cu privire la faptul că strada Bahlui încă este neasfaltată, în ciuda eforturilor şi insistenţelor sale către primărie. Craioveanul spune că în ambele capete ale străzii sunt artere cu asfalt, ba chiar şi pe artera care străbate strada Bahlui, pe la jumătate. În această situaţie, craioveanul nu îşi explică de ce strada lor a fost trecută cu vederea.

„Referitor la articolele recente din GdS, privitoare la străzi neasfaltate din Craiova, vă supun atenției și strada Bahlui, din Catargiu. De mai bine de 4 ani scriu primăriei, în speranța că se va rezolva ceva. Strada Bahlui are o lungime de aproximativ 200 de metri. La capete este limitată de străzile Rășinari și Poienii, care sunt asfaltate și străbătută de strada Bărăganului, de asemenea asfaltată. În fapt, ar mai rămâne de asfaltat aproximativ 180 de metri. Primăria știe doar să emită răspunsuri evazive. În fiecare an îmi spun acelaşi lucru, că e prinsă în proiectul de asfaltare pentru anul viitor. În acest moment avem toate utilităţile, apă, canal, orice. Deci nu ar mai fi niciun impediment să fie asfaltată“, a spus craioveanul.

Într-adevăr, strada Bahlui este mărginită şi traversată de trei străzi asfaltate, însă aceasta nu a fost luată în calcul. Trotuarele arată şi ele destul de rău şi pe toată strada se circulă pe piatră de râu.

Strada Snagov, tot un dezastru

Tot în Catargiu, pe strada Snagov, aceleaşi nemulţumiri, la care se adaugă problema canalizării, de care oamenii se plâng că nu a fost făcută cum trebuie. În plus, o avarie la o conductă a lăsat în urmă o groapă mare, în mijlocul străzii. Iar avaria nu este una recentă, ci împlineşte un an. De atunci, strada nu a mai fost refăcută în zona avariei. „Gaura asta e aici de când a murit bărbatul meu, duminică face un an. Atunci s-a spart o conductă, am făcut sesizare, au venit, au reparat conducta, dar strada aşa a rămas. De asfaltat nu mai vorbim. Au intrat cu doi metri de asfalt pe trotuar, o cârpeală. La vecina de peste drum nici asfaltul de pe trotuar nu l-au mai pus. Şi cu canalizarea şi-au bătut joc de noi. De fiecare dată când plouă, ne intră apa în curte. Eu stau exact pe colţ, iar apa care vine de pe Râului se abate direct pe stradă, pe lângă bordură şi intră la mine în curte, fiindcă nu au făcut canalizarea mai joasă“, a spus o femeie care locuieşte pe strada Carpaţi.

Strada Snagov începe cu o groapă, apoi continuă cu pietre de râu

Strada Luminiţei, nici pe departe luminoasă

În capătul străzii Snagov se găseşte strada Luminiţei, care este departe de a fi luminoasă. Practic, peisajul devine şi mai urât. Strada arată rău, are doar piatră de râu, iar trotuarele care nu sunt amenajate sunt pline de buruieni. Mai departe, în capătul acesteia, este strada Carpaţi, la fel de jalnică. Culmea este că între străzile Snagov, Luminiţei şi Carpaţi se află strada Măghiranului, care este asfaltată. Oricât ai încerca să înţelegi logica acestei asfaltări pe sărite, îţi dă cu virgulă. Acest tip de asfaltare, pe o stradă da, pe alta ba, se regăseşte în mai multe zone din cartierul Catargiu.
Am întrebat Primăria Craiova despre soarta acestor străzi şi dacă oamenii care locuiesc în acest cartier au vreo speranţă că vor circula decent în viitorul apropiat.

Răspunsul primăriei nu a venit, neapărat, cu date concrete, însă există o speranţă. „În acest moment, străzile Carpaţi şi Bahlui sunt în stadiul de expertiză tehnică și Dali. Când vor fi gata indicatorii, cele două străzi vor fi propuse, în Consiliul Local, pentru asfaltare. Strada Luminiţei este prinsă în programul de reparaţii“, au spus reprezentanţii municipalităţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS