2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInterconectorul de gaze Grecia – Bulgaria, inaugurat vineri

Interconectorul de gaze Grecia – Bulgaria, inaugurat vineri

Premierul Nicolae Ciucă, aflat joi într-o vizită de lucru în Republica Elenă, cu prilejul operaţionalizării interconectorului de gaze Grecia – Bulgaria, a declarat că această conductă este extrem de importantă pentru reţeaua de transport către Europa.

„Este un interconector cât se poate de important pentru tot ce înseamnă reţeaua de transport gaze către Europa. Practic, acest interconector va asigura legătura între reţeaua care trece prin Anatolya şi Adriatică şi, de asemenea, se leagă prin conducta BRUA, dând astfel consistenţă coridorului vertical şi asigurând aprovizionarea cu gaze atât a Bulgariei, cât şi a României. Şi, desigur, putem să asigurăm aprovizionarea cu gaze a partenerilor noştri estici, Ucraina şi Republica Moldova, şi desigur a celorlalte ţări care se află pe diagrama de distribuţie a acestei reţele de gaze”, a spus Ciucă, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis.


Grecia și Bulgaria inaugurează vineri, interconectorul de gaze.

În valoare de 220 de milioane de euro, proiectul s-a lovit de mai multe obstacole administrative în ultimii ani.

Cu o lungime de 180 de kilometri, conducta va transporta gazele din orașul Komotini, din nordul Greciei, până la Stara Zagora, în Bulgaria.

România va avea de câștigat, din perspectiva diversificării rutelor şi surselor de aprovizionare, crede ministrul Energiei.

Luna trecută, România a început extracția de gaze din Marea Neagră.

Țările Uniunii Europene caută să își reducă dependența energetică față de Rusia, care poate opri total livrările din cauza sancțiunilor economice impuse ca urmare a invadării Ucrainei.


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS