11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisHalep, după eliminarea de la Wimbledon: „Nu am fost suficient de bună pentru a câștiga!“

Halep, după eliminarea de la Wimbledon: „Nu am fost suficient de bună pentru a câștiga!“

Simona Halep (locul 18 WTA) a fost eliminată de Elena Rybakina (locul 23 WTA) din semifinala de la Wimbledon 2022. Românca a încercat să facă tot ce a stat în putere pentru a ajunge în semifinale, însă nu a putut să treacă peste jucătoarea cu origini rusești care reprezintă Kazahstanul.

După meciul de joi seară, Simona a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre cum s-a desfășurat partida și cum a afectat-o înfrângerea.

„Chiar cred că a jucat foarte bine. A fost un nivel ridicat din partea ei. Azi nu am fost suficient de bună pentru a câștiga. Da, tot meritul ei pentru meciul pe care l-a făcut. Ar fi trebuit să servesc un pic mai bine. Mi-am îmbunătățit mult serviciul în ultimele trei luni. Dar cum simt m-am întors la cel care nu m-a ajutat în trecut. Multe duble greșeli și prea moale. Cu siguranță dacă aș fi avut un serviciu mai bun, ar fi fost mai bine.

Cu siguranță, nivelul Elenei a fost foarte ridicat. Ea a jucat foarte bine. Era foarte solidă, consecventă. Din păcate, nu a scăzut nivelul. Dar nici eu nu am făcut mare lucru. Cumva cred că i-am dat mingea perfectă să-și facă jocul, să se simtă confortabil pe teren. Dar, după cum am spus, tot meritul pentru ea. 

Simona: „Rybakina a jucat incredibil“

Faptul că serviciul a fost slab în semifinala cu Elena Rybakina a făcut ca Simona să își ia gândul la o calificare în finala Wimbledon. Mai mult, Halep recunoaște că a fost obosită din punct de vedere mental după ultimele patru săptămâni și s-a blocat în fața adversarei.

„Am avut brațul blocat, nu știu de ce m-am crispat așa, dar și ea a pus presiune pe mine pe parcursul meciului și am crezut că nu pot să câștig dacă am serviciul atât de slab. Cred că aș fi avut o șansă dacă chiar credeam mai mult, chiar și fără serviciu, însă ea a jucat incredibil, a jucat la un nivel ridicat și pe toată durata meciului a fost la fel.

Am dat multe duble, multe cadouri, a fost greu să joc cu presiunea asta, plus că returnează bine, stă aprpape de linie și nu e ușor. Dacă m-ai fi întrebat înainte de Wimbledon ce fac, nu aș fi zis semifinala, nu a fost ușoară perioada prin care am trecut. Consider că aceste patru săptămâni au fost extroardinare, am jucat bine, încerc să îmi schimb jocul, să progresez pe ceea ce am de făcut. Astăzi cred că am obosit un pic deoarece mi-am împins limita în fiecare zi și nu e ușor să păstrez aceeași intensitate. Astăzi nu prea am reușit.

Oboseală mentală. Nu e ușor să îmi schimb obiceiurile de atâția ani, iar eu mereu vreau mai mult, mai mult, la un moment dat obosești. Chiar dacă nu îți dai seama, dar la greu te blochezi. Serviciul este vulnerabil și eu nu am reușit”, a spus Simona Halep, citată de Prosport.

Întrebată de finala dintre Jabeur şi Rybakina, Simona a răspuns:

„Nu știu dacă Rybakina va răspunde la jocul lui Jabeur. Schimba ritmul, taie ritmul cu multe lovituri slice. Jabeur, in plus, servește bine. Da, va fi interesant. Nu pot spune că Rybakina poate menține acest nivel. Dar probabil că ar face-o dacă se simte cu adevărat încrezătoare. Așa că va fi interesant să vezi ce se întâmplă și o voi urmări“, a menţionat campioana noastră.

Vine vacanţa!

Sportiva din Constanța se declară încântată de prestația ei, dar spune că se simte extrem de obosită, astfel că își va lua una sau două săptămâni de vacanță.

„Am primit o statistică de la antrenor și am progresat mult față de 2019, când am câștigat. Tot jocul meu e mai agresiv decât în 2019, e un lucru bun, asta îmi doresc și sper să mențin același nivel zi de zi. Am jucat rapid, am schimbat direcțiile destul de bine, m-am mișcat bine. Fizic sunt bine, nu am nicio accidentare. Cred că am progresat. Azi a intervenit oboseala, dar sunt lucruri pozitive. Obiectivul e să joc și să câștig cât mai mult. O să fie ceva nou pe hard, dar eu cred că pot să joc bine și acolo.

Chiar vreau o vacanță acum, parcă am 100 de kilograme, sunt obosită, au fost patru săptămâni intense. Am muncit zi de zi și am ajuns la oboseală. Vreau să stau una-două săptămâni”, a adăugat Halep.

Citeşte şi: Visul frumos s-a încheiat! Simona Halep nu i-a făcut față Rybakinei în semifinalele Wimbledon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS