Polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au fost sesizați vineri cu privire la producerea accidentului feroviar, după ce două vagoane încărcate cu cărbune au deraiat la Turceni.
Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că două vagoane aflate în compunerea unui convoi de 40 vagoane au deraiat, în timp ce se efectua manevra de garare.
La fața locului s-au deplasat specialiști din cadrul Regionalei CFR Craiova, pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la deraierea vagoanelor.
Mecanicul, de 47 ani, care deservea locomotiva în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma producerii acestui eveniment nu au rezultat victime omenești și nu a fost afectată circulația feroviară a trenurilor de călători.
Totodată, nu există lipsuri sau sustrageri de la infrastructura feroviară care să fi dus la producerea evenimentului.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă din culpă.