6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalRomânia și-a lansat la New York Planul național de acțiune pe dezvoltare durabilă

România și-a lansat la New York Planul național de acțiune pe dezvoltare durabilă

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în colaborare cu Guvernul Italiei, Guvernul Luxemburgului și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au organizat ieri o conferință cu prezență la nivel înalt cu tema „O reconstrucție mai bună: măsurarea și sporirea coerenței politicilor pentru realizarea efectivă a ODD-urilor până în 2030”, în cadrul Forumului Politic de Nivel Înalt (HLPF) pentru Dezvoltare Durabilă care se desfășoară la New York.

„Ne onorează să organizăm alături de guvernul Italiei, al Marelui Ducat de Luxemburg și de reprezentanții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică această conferință de succes care ne consolidează poziția României ca hub regional de dezvoltare durabilă. Stă în puterea noastră să producem acea schimbare de mentalitate de care avem nevoie pentru a îmbunătății rezultatele privind implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Din punct de vedere instituțional noi putem măsura corect și găsi modalități de acțiune, dar efortul pe care îl presupune această tranziție necesită implicarea întregii societăți.”, a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Luxemburg a susținut introducerea unui control al durabilității în procedura legislativă

OCDE a lansat Observatorul Internațional privind Coerența Politicilor pentru Dezvoltare Durabilă (Observatorul PCSD): o platformă web participativă, care reunește resursele relevante de cunoștințe privind coerența politicilor pentru dezvoltarea durabilă din întreaga OCDE cu cele ale partenerilor din toate grupurile de părți interesate, inclusiv de la organizații guvernamentale și neguvernamentale naționale, regionale sau internaționale, societatea civilă, mediul academic și sectorul privat.

„Sunt convins că nu putem avea succes decât dacă suntem conștienți cu toții de necesitatea unei acțiuni comune. Este necesar să utilizăm soluții integrate pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, iar dimensiunea de protecție a mediului a Agendei 2030 este extrem de importantă. Trebuie să ne bazăm pe modele de succes prin care reducem poluarea cu plastic, păstrăm biodiversitatea și atenuăm schimbările climatice. ”, a declarat, în cadrul evenimentului, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS