Este criză de sânge în județul Gorj. Cetățenii sunt așteptați în număr cât mai mare la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu.
„Criza acută de sânge la nivel județean ne face să cerem ajutorul tuturor potențialilor donatori, pentru a asigura necesarul viabil al bolnavilor din spitalele din județul nostru.
Avem nevoie de toate grupele de sânge, dar în special de grupa B Rh pozitiv.
Vă mulțumim pentru sprijinul și încrederea acordată de fiecare dată când apelăm la dumneavoastră!
Vă așteptăm la DONARE în număr cât mai mare, de luni până vineri, în intervalul orar 07.30-13.00, la sediul nostru”, potrivit Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu.