2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMăsuri speciale din cauza caniculei din Marea Britanie

Măsuri speciale din cauza caniculei din Marea Britanie

Valul de căldură neobișnuit pentru marea Britanie a determinat serviciile de sănătate să iamăsuri suplimentare. Serviciile de ambulanță au fost suplimentate cu personal, iar mesaje către populație sunt transmise permanent.

Mai mulţi operatori de gestionare a apelurilor şi capacitate suplimentară pentru linia de asistenţă 111 sunt cele mai importante măsuri luate pentru prima parte a săptămânii, a precizat secretarul pentru Sănătate Steve Barclay, citat de BBC.

Oficialul a îndemnat publicul să aibă grijă de rudele şi vecinii vulnerabili.

A fost declarată o urgenţă naţională şi a fost emis un cod roşu de căldură extremă din Marea Britanie, cu temperaturi care ar putea atinge 41 de grade Celsius.

Aceasta ar fi cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Marea Britanie – peste maxima actuală de 38,7 C la Cambridge în 2019.

Unele școli se vor închide

Sâmbătă, temperaturile au atins 29,1 Celsius în Kew Gardens din vestul Londrei şi pe aeroportul Heathrow, cu maxime de 31 Celsius aşteptate duminică în centrul Angliei.

În Kent, sute de oameni au rămas fără apă, după ce a fost şi o pană de curent vineri seară

Sprijinul suplimentar pentru serviciile de sănătate include, de asemenea, suplimentarea ambulanţelor şi eliberarea de spaţiu în spitale, astfel încât pacienţii să nu rămână blocaţi în ambulanţe afară, a spus Barclay.

Liderii NHS au avertizat că ar putea exista o cerere mai mare pentru ambulanţe – şi au spus că pacienţii nu ar trebui lăsaţi în afara spitalelor pe vreme caldă mai mult de 30 de minute.

Pasagerii care merg cu trenul din Anglia şi Ţara Galilor au fost avertizaţi că ar trebui să călătorească numai dacă este necesar, iar Network Rail a spus că sunt probabile restricţii de viteză.

De asemenea, unele şcoli se vor închide la începutul săptămânii viitoare, iar unele programări la spital vor fi anulate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS