1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrins cu canabis în maşină, condamnat cu executare

Prins cu canabis în maşină, condamnat cu executare

Judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au condamnat la patru ani şi cinci luni de închisoare un bărbat de 35 de ani, acuzat de trafic de droguri şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. Potrivit anchetatorilor, în maşina bărbatului, care conducea sub influența drogurilor, au fost descoperite două borcane pline cu canabis, dar şi peste 100.000 de lei. Bărbatul a fost depistat conducând sub influenţa substanţelor psihoactive în Drobeta Turnu Severin, pe 23 octombrie 2021.

Procurorii DIICOT au precizat că inculpatul a fost depistat drogat în trafic, în Drobeta Turnu Severin, pe 23 octombrie 2021.

„La data de 23.10.2021, în jurul orei 19:40, inculpatul a fost oprit şi depistat în trafic de către organele de poliţie, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Nicolae Iorga din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Inculpatul a fost testat cu aparatul DrugTest, ocazie cu care s-a indicat rezultatul pozitiv la droguri din categoria canabis (THC), motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice pentru prezenţa substanţelor psiho-active”, au precizat anchetatorii.

Ulterior, în maşina bărbatului, în torpedou, au fost găsite un grinder şi un cântar electronic ce prezentau urme de canabis. În bagajul şoferului au fost găsite două borcane de sticlă, care conțineau 400 şi 800 grame de canabis. De asemenea, au fost găsite sumele de 100.695 lei şi 1.290 euro.

Canabis şi ecstasy, ridicate în urma unei percheziţii

Două zile mai târziu, procurorii DIICOT au dispus efectuarea unui percheziţii la domiciliul bărbatului. Astfel, ofiţerii de combatere a criminalității organizate au făcut o percheziție într-un imobil din București, unde suspectul locuia fără forme legale. Au fost ridicate aproximativ trei kilograme de canabis şi 13 comprimate ecstasy.

În urma anchetei, procurorii au stabilit că, pe data de 23 octombrie 2021, inculpatul a plecat din Bucureşti pentru a sta câteva săptămâni la locuinţa părinţilor din Drobeta Turnu Severin. „Din cantitatea de droguri pe care o deţinea în imobilul din Bucureşti, a luat o parte din ea, atât pentru a consuma, cât şi pentru a pune în vânzare, dacă avea solicitări în acest sens”, au mai susţint anchetatorii

Pedeapsă cu executare pentru trafic de droguri

Pe 24 octombrie 2021, suspectul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile. A fost deferit justiţiei la începutul lunii decembrie, acelaşi an. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, instanţă care s-a pronunţat pe 6 iulie. Bărbatul a fost găsit vinovat şi condamnat la patru ani şi cinci luni de închisoare. Din pedeapsa primită se scade perioada petrecută de inculpat în arest(24 octombrie 2021 – la zi).

Instanţa a mai dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat. De asemenea, s-a mai dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 100.195 lei şi 1.290 euro. Hotărârea Tribunalului Mehedinţi nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS