Țările trebuie să intensifice vaccinarea şi să reintroducă măsuri precum purtarea măştii în transportul public şi în spaţiile închise, pentru a evita restricții mai dure odată cu apropierea sezoanelor de toamnă şi iarnă, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în contextul creșterii în Europa a numărului de infectări cu subvariantele Omicron ale coronavirusului.
Directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, îndeamnă statele de pe continent să acţioneze acum pentru a preveni saturarea sistemelor sanitare, în condiţiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândeşte rapid.
Trei milioane de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în Europa săptămâna trecută
Aproape trei milioane de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în Europa săptămâna trecută, ceea ce înseamnă aproape jumătate din numărul cazurilor raportate la nivel global. Numărul spitalizărilor s-a dublat în aceeași perioadă, iar cel al deceselor a ajuns la 3.000 pe săptămână.
„Avem o creştere a numărului cazurilor (…), într-o societate care funcţionează aproape la fel ca înainte” de pandemie, a remarcat responsabilul OMS într-un interviu acordat agenţiei Reuters, potrivit Agerpres.
El a insistat că este nevoie de purtarea măştii, de aerisirea spaţiilor închise şi de administrarea celei de-a doua doze de vaccin booster, înainte ca serurile specifice noilor variante să fie disponibile în toamnă.
Măsurile de stabilizare trebuie implementate pentru a evita alte măsuri mai stricte
Aceste măsuri de stabilizare trebuie implementate pentru a evita alte măsuri mai stricte, a subliniat Hans Kluge.
„Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse”, după cele care au existat de când a început pandemia, a mai constatat el.
„Acum este suficient de clar că ne aflăm într-o situaţie similară celei de vara trecută”, cu singura diferenţă că varianta Omicron este cea dominantă, a menţionat acelaşi responsabil al OMS într-un comunicat citat de agenţia EFE.
„Odată cu creşterea numărului cazurilor vedem şi o creştere a spitalizărilor, care nu vor face decât să crească şi mai mult în lunile de toamnă şi iarnă, după ce şcolile se vor redeschide, oamenii vor reveni din vacanţe şi odată cu venirea iernii interacţiunea socială se va muta în spaţii închise”, anticipează Hans Kluge, insistând din nou asupra reintroducerii măştii în transportul public şi în spaţiile închise şi administrării celei de-a doua doze de vaccin booster.