21.7 C
Craiova
duminică, 8 septembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Accident rutier cu trei victime, dintre care doi minori, în Râmnicu Vâlcea

(VIDEO) Accident rutier cu trei victime, dintre care doi minori, în Râmnicu Vâlcea

-

Un grav accident rutier s-a petrecut, în această dimineaţă, în Râmnicu Vâlcea, în urma căruia trei persoane, dintre care doi minori, au fost rănite.
Din primele verificări efectuate se pare că ar fi vorba de o coliziune între 2 autoturisme pe bld. Calea lui Traian intersecție cu str. Posada, în municipiu.
Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Un conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Celălalt şofer nu a putut fi testat, fiind încarcerat. Pompierii militari au reuşit să-l scoată în viaţă, apoi transportat cu traumatism cranio cerebral, stare alterată, la spital. Minorii, un băiat de 10 ani, şi o fetiţă, de 14 ani, acuzau dureri abdominale şi au fost transportaţi de SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Vâlcea.
La fața locului a fost alocat 1 Asas, 1 Descarcerare uşoară,1 ambulanţă şi 1 echipaj SAJ cu medic.

În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Femeie înjunghiată de concubin, care a venit după ea...

O femeia a fost înjunghiată sâmbătă lângă patiseria din...

ȘTIRI GdS