Atitudine activă față de învățare la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan”, Craiova, prin proiectul „Să înveți este distractiv!” 2019-1-RO01-KA101-062657, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus Plus. Practic, cadre didactice ale Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova au urmat cursuri de formare pentru a învăţa şi a aplica metode alternative de predare cum ar fi Montessori, Waldorf și Reggio Emilia pe care le aplică la clase.
Cursuri de formare în Grecia
Proiectul Erasmus Plus „Să înveţi este distractiv” a început la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova în 2019 şi are ca scop stimularea motivaţiei elevilor dar şi preşcolarilor pentru educaţie şi dezvoltare personală. Zece cadre didactice ale şcolii au participat la cursuri de formare, în Grecia pentru a învăţa să aplice metode alternative de învăţare ca Montessori, Waldorf şi Reggio Emilia.
„Cu drag de copii și de școala cu sens, pentru minți și suflete de mici și mari, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova derulează de la 1 august 2019 proiectul Erasmus Plus „Să înveți este distractiv!”, ca o provocare asumată pentru stimularea motivației elevilor și preșcolarilor pentru educație și propria dezvoltare, în contextul unui mediu care promovează starea de bine în școală. Proiectul a fost finanțat prin programul Erasmus Plus, Acțiunea Cheie 1- mobilități individuale de predare și formare continuă, concentrându-se pe dezvoltarea competențelor cadrelor didactice de transfer al principiilor, metodelor și instrumentelor alternativelor educaționale Montessori, Waldorf și Reggio Emilia în clase, și pe creșterea atractivității si adresabilității strategiilor didactice utilizate școală.
Demersul acesta al școlii a fost demarat din anul 2019, înainte de pandemia Covid, dar echipa de implementare s-a preocupat activ găsească cele mai bune soluții pentru adaptarea, regândirea și sprijinirea activităților în funcție de contextul european, național și local. Astfel, pentru 10 dintre profesorii școlii, cursul de formare „Progresive Approaches: Montessori, Waldorf and Reggio Emilia”, Grecia 2021, a fost debutul unui parcurs de informare, explorare, studiu, planificare, integrare, experimentare, analiză, adaptare, evaluare, evoluție, reinventare”, a spus Adrian Stroe, coordonatorul proiectului.
Profesorii au aplicat metodele alternative la clasă
Cu sprijinul echipei de implementare și ulterior etapei de formare, cadrele didactice care au participat la cursurile de formare prin proiectul „Să înveţi este distractiv” au demarat o paletă variată de activități în școală și în afara ei, aplicând ceea ce aflaseră în programul de formare și continuând să descopere și să adapteze spiritul pedagogiilor alternative.
„Așa au luat naștere activități frumoase cu și pentru copii, elevi, profesori, părinți și instituții școlare românești și europene, cu rezultate la fel de frumoase. Preșcolarii și elevii noștri au participat la ele cu drag, curiozitate și inițiativă, descoperind că școala e a lor și pentru ei, că sunt unici și speciali fiecare și împreună, că învățarea este valoroasă și se întâmplă oricui, oriunde, tot timpul. Iar gradul de interes al părinților și colegilor din școală și din afară pentru educația cu stare de bine a sporit legat de psihologia și specificul vârstelor, de metamorfozele și împuternicirea copilului pentru dezvoltare progresivă, de procesul educativ orientat către întregul afectiv-gândire-volitiv, de libertate creativă și stimulare a curiozității și gândirii critice, de stabilire și menținere a unor relații pozitive, bazate pe respect, încredere, asumare, competență și valorizare”, a precizat Andreea Păstae, coordonator al activităţilor din proiectulul Erasmus Plus „Să înveţi este distractiv”.
Suport digital cu metodele alternative
Profesorii participanţi în proiect au realizat şi un suport digital pentru cadrele didactice.
„Și, pentru că una dintre ideile proiectului a fost cea legată de adaptare și adaptabilitate, parte din reflecțiile și scenariile gândite și desfășurate de-a lungul proiectului sunt adunate într-un suport digital de bune practici pentru transferabilitatea alternativelor educaționale în învățământul preuniversitar, care va putea fi consultat în secțiunea dedicată de pe site-ul școlii noastre. https://www.cnpcv.ro/. Proiectul nostru se apropie de final și ne confirmă, din nou, ideea Mariei Montessori: „Dacă un copil este încurajat, el învaţă să aibă încredere în propriile sale forţe.”, ceea ce școala noastră și-a propus să facă în continuare pentru copii și întreaga comunitate educațională”, a mai precizat managerul proiectului, Adrian Stroe.