BERBEC
Este bine să fiţi cât mai discret. Nu prea aveţi chef de nimeni şi de nimic, pentru că sufletul are nevoie de detaşare de forfota vieţii cotidiene. Evitaţi eforturile prea mari şi provocările celorlalţi. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele picioarelor şi secundar pe sistemul digestiv.
TAUR
Prietenii vă sunt alături. Întâlniri, dialoguri, sfaturi de taină, toate apar în jur ca într-un carusel minunat. Vin și foarte multe informaţii preţioase pe care ar trebui să le reţineţi sau să le notaţi. Totuşi, unele persoane din anturaj nu sunt ceea ce par şi ar trebui să fiţi prudent.
GEMENI
Ar trebui să vă îndreptaţi atenţia spre relaţiile cu şefii. Sunt posibile discuţii contradictorii, reproşuri, dar fiţi prudent şi ascultaţi pe îndelete ce vi se spune. Dreptatea este deocamdată de partea celorlalţi. Manifestarea personalităţii lasă mult de dorit, aşa încât ar fi binevenite unele corecţii în relaţionarea cu ceilalţi.
RAC
Relaţiile cu străinătatea revin în atenţie. Ori veţi sta de vorbă cu cineva aflat departe de graniţele ţării, ori vă veţi gândi la demersuri pentru o călătorie importantă. Pe de altă parte, sunt momente bune pentru a vă ocupa de studii pe termen lung. Dacă sunteţi nevoit să susţineţi examene sau interviuri fiţi prudent.
LEU
Chestiunile financiare sunt bine susţinute astăzi. Recomandabil este să verificaţi bugetul de venituri şi cheltuieli. Achitaţi taxele, impozitele sau, în funcţie de caz, ocupaţi-vă de relaţiile cu instituţiile bancare. Evitaţi speculaţiile financiare şi cheltuielile pe mofturi.
FECIOARĂ
Se pare că astăzi trebuie să vă ocupaţi de partenerul de viaţă. Sunt posibile dialoguri aprinse, fapt pentru care se recomandă prudenţă. Sunteţi combativ şi puteţi răni uşor cu vorbele sau cu privirea.
BALANŢĂ
O zi cu multă agitaţie la serviciu. Aţi vrea să rezolvaţi cât mai multe, însă nu prea aveţi energie. Dozaţi-vă eforturile, ocupaţi-vă doar de treburile personale şi nu răspundeţi la provocările celor din jur. Sănătatea este vulnerabilă, însă folosiţi doar remedii naturiste şi odihniţi-vă.
SCORPION
Sunteţi maestrul de ceremonii astăzi pentru întregul zodiac. Veselia şi cheful de aventuri de care daţi dovadă vă pot crea neplăceri în relaţia cu persoana iubită. Fiţi prudent, dozaţi-vă euforia şi încercaţi să ţineţi cont şi de stările celorlalţi.
SĂGETĂTOR
O zi bună pentru curăţenie generală, reparaţii curente sau reamenajări interioare. Se poate pune problema achiziţionării unui teren sau a unei locuinţe noi. Tendinţa ta este de a vă ocupa mai mult de domeniul profesional în detrimentul vieţii personale.
CAPRICORN
Se pare că astăzi sunteţi mai mult pe drumuri. Întâlnirile cu rudele şi cu prietenii apropiaţi pot fi frecvente. Se întrezăresc multe veşti interesante, dar acordaţi-le atenţie doar celor care vă sunt de folos. Pe de altă parte sunt momente bune de a vă gândi la parcurgerea unor forme de şcolarizare pe termen scurt.
VĂRSĂTOR
Banii şi beneficiile vă vor da bătăi de cap. Aţi vrea să economisiţi ceva, însă s-ar putea să fiţi nevoit să cheltuiţi pentru nevoile altora. Încercaţi să vă selectaţi priorităţile şi nu daţi frâu liber tentaţiei cumpărăturilor. Primiţi cadouri sau recompense de la un loc de muncă.
PEȘTI
Aveţi energie, chef de tot şi toate, dar bine ar fi să vă rezumaţi doar la treburile personale. Mergeţi la un salon de întreţinere corporală, programaţi cursuri de dezvoltare personală şi relaţională sau pur şi simplu ordonaţi-vă lucrurile şi activităţile. Bazaţi-vă doar pe forţele proprii şi încercaţi să ascultaţi şi părerile celorlalţi.