2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDr. Michael Schenker, numele care a atras la Craiova pacienți cu cancer din toată țara

Dr. Michael Schenker, numele care a atras la Craiova pacienți cu cancer din toată țara

Craiova devine un nume cu rezonanță din ce în ce mai mare la nivel național pe planul asistenței medicale a pacienților cu cancer. Povești extraordinare se leagă aici de numele medicului Michael Schenker. Rezultatele sale au atras în Craiova pacienți oncologici din toată țara.

Dr. Schenker este managerului unuia dintre cele mai performante centre oncologice din țară, Centrul Sf. Nectarie, construit în orașul nostru de la zero. Pacienții nu plătesc nimic aici pentru tratamentul oncologic. Dar medicul insistă că unitățile private au nevoie și de spitalele de stat pentru managementul complet al pacienților cu cancer și că statul și privatul nu se ucid reciproc, ci se completează în beneficiul pacienților. Recent, dr. Schenker a acceptat și funcția de șef de secție la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă (SCJU) din Craiova, iar acest pas vine să îi susțină concepția. Acesta își dorește consolidarea unei infrastructuri puternice care să crească accesibilitatea pacienților cu cancer la terapii și să le ofere șanse mai mari de reușită a tratamentelor.

Dr. Schenker este și președintele Comisiei de Oncologie de la Ministerul Sănătății și vicepreședintele Societății Naționale de Oncologie, o voce puternică atât pentru pacienții cu cancer, cât și pentru specialiștii din lumea medicală.

De ce managementul cancerului nu se rezumă la oncolog

Un diagnostic precum cancerul prăbușește destine, din ce în ce mai multe cu fiecare an. Cancerul este o boală în ascensiune, conform cifrelor existente la nivel mondial. Însă noile terapii și echipele medicale extinse care colaborează pentru managementul pacientului oncologic aduc speranțe mari și salvează din ce în ce mai multe vieți.

„Un pacient oncologic are nevoie de mult mai multe lucruri, nu doar de un diagnostic și de tratament pentru cancerul de care suferă. Pacientul poate avea hepatită, poate avea diabet, insuficiență cardiacă, poate face tromboembolism sau o infecție severă. Sunt probleme pe care nu le poate rezolva doar oncologul, ci o echipă întreagă. Tu, ca oncolog, ai nevoie de colegi lângă tine. Interdisciplinaritatea este esențială, iar aceste lucruri se pot face doar într-o unitate medicală care are toată infrastructura necesară pentru acest management, toate secțiile și așa mai departe”, explică dr. Michael Schenker.

Clinica de Oncologie de la SCJU Craiova, reabilitată

Acesta subliniază că și-a dorit mereu să existe o secție clinică puternică la Spitalul Județean, care s-a aflat, la un moment dat, într-un punct de cotitură. Clădirea Oncologiei, care se degradase vizibil, a intrat într-un amplu proces de reabilitare, iar până la finalul anului pacienții ar putea reveni aici, în condiții complet diferite.

„Dacă ar fi rămas clădirea dedicată Oncologiei în condițiile existente până de curând, riscul să apară o scădere dramatică a activității și să se ajungă la o desființare pornită din interior, fără ca nimeni să își dorească asta, era foarte mare. Reabilitarea vine cu condiții excelente, inclusiv cu două lifturi pentru pacienți. În plus, faptul că pacienții vor putea beneficia la SCJU Craiova de două aparate de radioterapie foarte performante este încă o veste mare”, adaugă acesta.
În prezent, activitatea secției de Oncologie a fost mutată la etajul IV al spitalului, fiind restricționată pe perioada lucrărilor.

Serviciile medicale de stat, necesare pentru pacientul cu cancer

Dezvoltarea ideală a unei rețele de management a pacienților oncologici înseamnă unul sau două centre publice bune pentru pacienți, iar instituția privată să aducă un plus, să vină cu lucruri care nu se pot găsi în spitalul public, explică dr. Schenker.

„Sunt anumite servicii care nu sunt incluse în pachetul serviciilor medicale la o unitate de stat și ai anumite limite, niște canoane care trebuie respectate. La privat poți aduce acel plus, poți construi un concept mai vast, care să îi ofere pacientului toate beneficiile, fără a fi restricționat de aceste canoane”, spune medicul.

Dar existența unei sinergii public-privat este esențială pentru accesibilitatea pacienților cu cancer, e de părere oncologul.
„De exemplu, la Centrul Sf. Nectarie există două aparate de radioterapie extrem de performante, dar diferite față de cele de la spital, care sunt și ele la fel de performante. Sunt pacienți care răspund mai bine la aparatele de la centrul privat, alții care au nevoie de cele de la stat, iar ei sunt îndrumați în funcție de nevoile lor”, povestește specialistul. „Nu există competiție, nu avem pentru ce concura, ci dimpotrivă, noi trebuie să lucrăm împreună ghidându-ne după nevoile pacientului”.

Privatul nu a „înghițit” pacienții de la stat, ci a adus pacienți noi

Existența unui centru privat puternic nu a înghițit pacienții de la spitalul de stat, ci a adus un plus de pacienți, păstrându-i în regiune pe mulți dintre cei care plecau în alte orașe, precum București sau Cluj.

„La centrul privat, adresabilitatea mare este pentru județele din jur și pentru Capitală. Procentul pacienților din Dolj este undeva sub 40%. În schimb, sunt oameni din Oltenia care nu mai pleacă în alte centre mari din țară și rămân să se trateze aici. 90% din pacienții de la privat nu ar fi mers la Spitalul Județean sau la nr. 2. De fapt, s-a adăugat un nou profil, iar cifrele dovedesc acest lucru, pentru că numărul de pacienți tratați în Dolj este în creștere, iar în acest an vor fi, probabil, peste 5000 de pacienți cu cancer tratați la noi în județ”, spune medicul oncolog.

La Spitalul Județean se extinde echipa de medici oncologi

O altă veste bună pentru pacienții cu cancer din Dolj este legată de creșterea numărului de specialiști. Spitalul Județean va face în curând noi angajări, iar rezidenții care se pregătesc în Dolj vor avea parte de condiții foarte bune pentru pregătirea profesională. Astfel, pacienții din județ vor beneficia în viitor și de o echipă extinsă de profesioniști.

„Să coagulezi o echipă profesionistă este una dintre țintele importante pentru îmbunătățirea condițiilor pacienților oncologici, iar rezidenții noștri au acum și o o infrastructură excelentă pentru a învăța și pentru a se pregăti”, transmite dr. Michael Schenker.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS