8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn şofer şi o şoferiţă, prinşi cu droguri în maşini

Un şofer şi o şoferiţă, prinşi cu droguri în maşini

Poliţiştii doljeni au întocmit, marţi, dosare penale pentru deținere de droguri pentru consum propriu pe numele a doi craioveni. Este vorba de un bărbat de 36 de ani, care este acuzat şi de conducere sub influența alcoolului şi a substanțelor psihoactive, şi o tânără de 25 de ani, în autoturismele cărora au fost găsite droguri de risc.

Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că, în cursul zilei de marţi, în autoturismul condus de o tânără de 25 de ani au fost găsite fragmente vegetale, cel mai probabil droguri de risc.

„Poliţişti din cadrul Poliției Orașului Filiași au oprit pentru control, pe bulevardul Racoțeanu, din orașul Filiași, un autoturism la volanul căruia a fost identificată o tânără de 25 de ani, din municipiul Craiova. Întrucât conducătoarea auto manifesta un comportament suspect, poliţiştii au efectuat controlul autoturismului. Au fost găsite două tigarete confecționate manual, ce conțineau tabac și fragmente vegetale cu miros înțepător și o punguță din plastic cu sistem de închidere etanș, ce conținea fragmente vegetale de culoare verde-oliv. Tânăra a fost testată de polițiști cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ”, au precizat oamenii legii.

Aceştia din urmă au mai precizat că pe numele şoferiţei a fost întocmit un dosar pentru deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu.

Craiovean prins drogat la volan

În noaptea de marţi spre miercuri, poliţiştii au găsit droguri în maşina altul şofer, un craiovean de 36 de ani. În plus, bărbatul era băut şi sub influenţa substanţelor psihoactive.

„În noaptea de 9 spre 10 august, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit pentru control un autoturism ce circula pe strada Vasile Conta, din municipiul Craiova. La volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat de 36 de ani, din municipiul Craiova, acesta fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, întrucât bărbatul avea un comportament deviant a fost testat și cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cannabis și amphetamine. Totodată, în interiorul autoturismului, într-un ambalaj de staniol, au fost identificate fragmente vegetale de culoare verde-oliv”, au explicat oameni ilegii.

Şoferul este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului şi a substanțelor psihoactive și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS