7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAmical | ACSO Filiaşi a remizat cu Șimian, la Severin

Amical | ACSO Filiaşi a remizat cu Șimian, la Severin

Formaţia doljeană ACSO Filiaşi a susţinut cel de-al cincilea amical al verii. Elevii lui Victor Naicu şi Cosmin Fruntelată au remizat astăzi, scor 3-3, pe stadionul „Municipal“ din Severin, cu Viitorul Şimian. Golurile filieşenilor au fost marcate de Alex Armăşelu, Robert Eshun și Moses Baidoo.

ACSO Filiaşi a început meciul cu următoarea formulă: Constantinescu – Scuturoiu, Voinescu, Stancu, Calu – Manolache, Călin, Pencea, Rovenţa – Armăşelu, Fotescu. Pe parcurs au mai intrat: Uruiocea, Afrim, Tudor, Militaru, Creţu, Eshun, Vulpe şi Baidoo.

Aceasta a fost cea de-a doua întâlnire dintre cele două formaţii. În prima, disputată pe stadionul „Orăşenesc“ din Filiaşi, s-au impus mehedinţenii cu 6-2. A fost acel test în care elevii lui Victor Naicu aveau 2-0 în minutul 60, iar în momentul în care au intrat jucătorii veniți în probe s-a ales „praful“ de toată munca.

În celelalte patru teste, ACSO Filiaşi a obținut victorii la scor cu Metropolitan Ișalnița, Academia „Gică Popescu“ U19 şi Jiul Rovinari, și a remizat, 1-1, cu Universitatea Craiova U19.

„Nu am mai luat niciun amical în weekend şi o să ne pregătim pentru Cupa României (17 august, acasă, cu Vediţa Coloneşti – n.r.). Lotul în mare parte este stabilit, dar mai pot apărea mici modificări“, a declarat antrenorul Victor Naicu, pentru GdS.

Citeşte şi: UEFA a anunţat brigada meciului Universitatea Craiova – Zorya Luhansk

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS