România a câștigat două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Munchen, grație echipelor formate din Denisa Tîlvescu şi Ioana Vrâncea – dublu rame feminin și Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan – dublu rame masculin.
România a cucerit medalia de aur în proba de dublu rame feminin din cadrul Campionatelor Europene de canotaj de la Munchen. Fetele noastre, Ioana Vrînceanu și Denisa Tîlvescu, au pornit cursa de pe culoarul patru și au încheiat parcursul de 2.000 de metri cu timpul de 07.34.41 minute.
Argintul a fost obținut de echipa Marii Britanii (07.36.20 minute), în timp ce bronzul a fost cucerit de olandeze, cu timpul de 07.39.49 minute. Mai mult decât atât, la puțin timp după această performanță notabilă, a venit rândul băieților să scrie istorie pentru România.
Echipajul de dublu rame masculin (M2-), compus din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, a câştigat încă o medalie de aur pentru România. În plus, Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Magdalena Rusu și Amalia Bereș au câștigat medalia de bronz la proba de 4 rame feminin. Echipa României a terminat după Marea Britanie, principala favorită, și Irlanda.
Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Florin Lehaci au obţinut medalia de bronz în proba de patru rame masculin, la Campionatele Europene de canotaj de la Munchen. Este a patra medalie obţinută de delegaţia României în patru curse, după două de aur şi una de bronz.
România are reprezentanţi în alte şapte finale pentru medalii, sâmbătă şi duminică, din 11 echipaje aliniate la Munchen.
Citește și: David Popovici, record european în semifinala probei de 100 m de la Roma