Sute de vase sunt blocate pe pe tronsonul româno-bulgar al Dunării din cauza nivelului scăzut al fluviului. Au mai fost situații similare și în anii din urmă, diferența e că acum seceta a venit prea devreme, spun oficialii bulgari.
Sunt 20 de praguri pe tronsonul româno-bulgar al Dunării, care împiedică navigaţia, spune Ivan Zhekov, şeful Direcţiei de supraveghere fluvială Ruse, din cadrul Agenţiei pentru Administraţie Marină.
Cele mai joase niveluri ale apei se înregistrează în zonele din apropierea insulelor Belene şi Batin.
Doar vasele cu încărcătură foarte uşoară sau cele fără încărcătură, cu un pescaj nu mai mare de 1,20 – 1,30 metri pot naviga pe acest tronson fluvial.
Asta înseamnă că adâncimea de cufundare în apă a unei nave, măsurată până la linia de plutire, care variază în raport cu încărcătura, nu poate fi mai mare de 1.3 metri.
Zhekov a precizat că deocamdată nu există niciun vas eşuat, în condiţiile în care căpitanii evită să navigheze şi aşteaptă creşterea nivelului apei. Acest lucru duce la pierderi pentru armatori şi companii.