1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 | Daniel Oprescu: „Cu mai multă încredere puteam obţine mai mult”

Liga 2 | Daniel Oprescu: „Cu mai multă încredere puteam obţine mai mult”

CSM Slatina a pierdut, scor 1-2 (Doman ’73 / Adi Popa ’13, Chipirliu ’24), meciul cu CSA Steaua Bucureşti. La finalul partidei de luni, de pe stadionul „1 Mai“, antrenorul grupării de pe malul Oltului, Daniel Oprescu, a declarat că elevii săi au fost copleşiţi din pricina publicului numeros în primele 45 de minute. Tehnicianul se bucură că în partea secundă evoluţia a fost bună şi astfel CSM Slatina a lăsat o impresie plăcută.

„Într-adevăr, au fost două reprize diferite. Au intrat temători. Chiar spuneam, înainte de meci, că prezenţa numeroasă în tribună s-ar putea să le toarne plumb în picioare. Trebuie să recunoaştem, ei nu au fost obişnuiţi în ultimii trei ani cu astfel de jocuri.

Actul secund a fost mult mai bun, deoarece am stat mult mai bine din punct de vedere fizic, ceea ce s-a văzut şi acum, şi la Chiajna. Cred că acesta este unul dintre atuurile noastre, de care încercăm să profităm. Eu spun că suntem în grafic. Aş vrea ca lumea să nu fie supărată, pentru că peste 90% din componenţii lotului sunt din Slatina sau din judeţ, ceea ce este extraordinar. Cu această strategie am reuşit să şi promovăm.

Cred că acest public numeros a venit şi în urma rezultatului din etapa trecută, de la Chiajna, în care eram consideraţi victime sigure. Şi s-a demonstrat că nu vom fi. Şi astăzi, repriza a doua, am arătat un fotbal bunicel, iar cu mai multă încredere puteam obţine mai mult”, a declarat antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, conform NewsFlux.

„Ne-am dori mulţi spectatori în tribună la fiecare meci. Acum, rămâne să vedem. Din experienţele anterioare, mi s-a părut că slătinenii, la fel ca şi cei din Craiova, sunt suporteri de rezultat. Sper să mă înşel”, a mai spus Daniel Oprescu.

CSM Slatina ocupă locul 7 în Liga 2, cu 3 puncte. În etapa viitoare, CSM Slatina va juca pe terenul Gloriei Buzău. Meciul este programat sâmbătă, 20 august, de la ora 13.00.

Citeşte şi: Liga 2 | CSM Slatina a pierdut în fața Stelei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS