-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieMobileAlertă de securitate pentru utilizatorii Instagram

Alertă de securitate pentru utilizatorii Instagram

Atenție la sms-urile, e-mail-urile sau mesajele primite pe social media care cer resetarea parolei de Instagram, acestea pot duce la pierderea accesului la cont, susțin reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Specialiștii susțin că textul din sms-urile, e-mail-urile sau mesajele primite pe social media din surse necunoscute ori de la numere scurte, care cer autentificarea în contul de Instagram sau resetarea parolei, poate părea autentic, pentru că atacatorii încearcă să simuleze faptul că mesajul este transmis chiar de rețeaua socială, conform stiripesurse.ro.

Singura modalitate prin care Instagram comunică este prin e-mailuri oficiale

Cu toate acestea, Instagram nu folosește această metodă pentru resetarea parolei și nu va trimite niciodată mesaje text pentru acest lucru. Singura modalitate prin care Instagram comunică este prin e-mailuri oficiale sau prin trimiterea unei notificări direct din aplicație.

Reprezentanții DNSC susțin că accesarea link-ului de pe dispozitivul mobil pe care sunteți autentificat în aplicația de Instagram poate duce la pierderea accesului la cont, atacatorii având astfel posibilitatea de a schimba parola.

Sfaturile specialistului

Iată sfaturile specialiștilor:

-Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute!

-Activați autentificarea cu doi factori (2FA) din setările Instagram, deoarece acest strat suplimentar de securitate poate ajuta la reducerea șanselor de a avea contul compromis.

-Mențineți o soluție de securitate instalată pe dispozitiv! De multe ori, un antivirus ne poate salva din situații în care neatenția ar putea duce la compromiterea contului, a datelor sau a sistemului.

-În cazul în care ați căzut în capcană și ați pierdut accesul la cont, adresați-vă Centrului de Ajutor Instagram pentru recuperarea lui. Va trebui să efectuați pașii necesari pentru validarea identității.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS