0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicatul din TAROM amenință cu proteste din 23 august

Sindicatul din TAROM amenință cu proteste din 23 august

Sindicatul Unit TAROM (SUT) amenință că începând cu 23 august nu va mai decola niciun avion al companiei în intervalul orar 4.00 – 7.00, iar apoi va fi declanșată o grevă generală dacă nu se va ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate și la semnarea unui nou contract colectiv de muncă.

Sindicatul Unit TAROM a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, că a început acţiunea de strângere de semnături pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă.

„Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04.00-07.00 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM.

Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează în comunicat, citat de Agerpres.

În 23 iunie, au fost începute negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă

Sindicaliştii din TAROM spun că în 23 iunie au fost începute negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părţi pentru încheierea unui contract expiră în 23 august.

„Negocierile s-au desfăşurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom (SUT)”, susțin reprezentanţii sindicatului.

Conducerea societăţii nu ar fi dat curs niciuneia dintre revendicările formulate

Ei mai spun că au făcut toate demersurile pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, însă până acum conducerea societăţii nu ar fi dat curs niciuneia dintre revendicările formulate, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 lei.

„Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale”, mai susțin sindicaliștii.

Conform acestora, la şedinţa din 16 august, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM, având în vedere faptul că această ofertă nu acoperă, în unele departamente, nici măcar inflaţia pe anul 2022, de 15%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS