3.4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproape 130.000 de persoane au intrat ieri în România

Aproape 130.000 de persoane au intrat ieri în România

Ieri, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 292.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 71.000 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 128.894 de persoane, dintre care 12.614 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4,95% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 18.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.987.734 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 71 de fapte ilegale (42 de infracţiuni şi 29 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 6.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 14.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 57 cetăţeni români din diferite motive legale.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS