5.1 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGutau si Dicu ramân dupa gratii

Gutau si Dicu ramân dupa gratii

Mircia Gutau si Nicolae Dicu, acuzati pentru luare de mita si complicitate la luare de mita, ramân in Penitenciarul de Maxima Securitate Colibasi, din judetul Arges, conform deciziei date de Curtea de Apel Pitesti, in urma judecarii recursurilor. Judecarea recursurilor a avut loc sâmbata, 16 septembrie, la Curtea de Apel Pitesti. Instanta din Pitesti a admis recursul procurorilor Departamentului National Anticoruptie (DNA), acestia au respins recursul viceprimarului Dicu si au mentinut masura arestarii preventive in cazul ambilor inculpati, iar decizia data pe 13 septembrie de Tribunalul Vâlcea a fost casata.


Pe 13 septembrie, Tribunalul Vâlcea a hotarât dupa judecarea pe fond a procesului ca masura arestarii preventive in cazul inculpatului Nicolae Dicu sa se pastreze. In cazul lui Mircia Gutau s-a decis ca masura de arestare preventiva sa fie inlocuita, acesta fiind pus in libertate cu interdictia de a parasi localitate. Dupa ce s-a dat sentinta, procurorii DNA au atacat cu recurs decizia data de instanta cu privire la punerea in libertate a primarului Gutau. In aceeasi zi au facut recurs si aparatorii viceprimarului Dicu, acestia fiind nemultumiti de sentinta data de magistrati.


Inchisi in continuare la Colibasi


Judecatoarea Paula Cutuvean, purtatorul de cuvânt al Curtii de Apel Pitesti, a declarat ca ambii inculpati ramân in arest.


„Magistratii au admis recursul facut de procurorii DNA si au mentinut masura arestarii preventive in cazul inculpatului Mircia Gutau, inlaturând decizia ca acesta sa fie cercetat in stare de libertate cu interdictia de a parasi localitatea. S-a casat hotarârea luata de instanta din Vâlcea si s-a respins recursul facut de inculpatul Nicolae Dicu, de a fi cercetat in stare de libertate, si in cazul acestuia mentinându-se masura de arest preventiv. Cei doi inculpati au fost obligati sa achite cheltuielile de judecata, câte 100 RON catre stat“, a spus judecatorul Paula Cutuvean.


Avocatul Octavian Fieroiu a precizat ca edilii ramân in Penitenciarul de Maxima Securitate Colibasi, din judetul Arges, pâna la expirarea celor 60 de zile de arest preventiv. Procurorii DNA Bucuresti au solicitat stramutarea procesului, deoarece s-a constatat ca asupra magistratilor vâlceni s-au facut presiuni, pentru a-i pune pe cei doi inculpati in libertate. Pe 29 septembrie, magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti vor decide unde va fi stramutat procesul care se va judeca pe 11 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS