Polițiști Serviciului Rutier Vâlcea au fost prezenți, astăzi, în teren, unde au verificat legalitatea transportului rutier de persoane.
Așadar, au fost verificate atât documentele conducătorilor auto cât și ale autovehiculului precum și documentele necesare efectuării transportului de persoane, dar și cele în baza căruia s-a efectuat tipul de transport.
De asemenea, polițiștii rutieri au verificat dacă este respectată capacitatea autovehiculului, numărul persoanelor care poate fi transportat legal precum și traseul stabilit.
În cadrul activităților conducătorii auto au fost testați cu aparatele alcooltest și drug test.
În 3 ore de activități, polițiștii au controlat 54 de autovehicule și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale.
Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare, pentru a ne asigura că numărul accidentelor rutiere va fi în scădere.
Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să respecte cu strictețe regulile de circulație rutieră, să manifeste prudenţă în trafic şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.