Locomotiva Mocăniței Huțulca de la Moldovița a deraiat marți la prânz de pe șine, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, relatează Monitorul de Suceava.
Accidentul s-a petrecut pe drumul comunal 176 din comuna Moldovița, după ce o femeie aflată la volanul unui autoturism în care se afla și un copil a pătruns în drumul principal dintr-o curte laterală, fără a se asigura. În urma impactului, trenulețul a sărit de pe șine, iar autoturismul a fost serios avariat, însă nimeni nu a fost rănit.
Turiștii au coborât din tren
Turiștii au coborât din tren după ce s-au speriat de cele întâmplate și au fost preluați pentru a fi transportați spre destinație, iar mecanismul de producere al accidentului va fi investigat de polițiști.
Din primele cercetări efectuate, se pare că vinovată de producerea accidentului ar fi femeia de la volanul mașinii, care nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată.