1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncepe o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi“

Începe o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi“

Programul social „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe astăzi. Tarifele pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană. Preţurile sunt cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, conform datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), scrie News.ro.

Programul social “Litoralul pentru toţi” începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană. Preţurile sunt cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon”, a precizat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Aceasta mizează pe 100 de hoteluri în cadrul programului. Se vor pune la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 10.000 de locuri de cazare.

Cu câți bani poți merge la mare prin Litoralul pentru toți

Tarifele prin programul „Litoralul pentru toţi” sunt cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. De asemenea, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru servicii de masă all-inclusive, tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele. Turiștii trebuie să opteze pentru minimum 2 nopţi de cazare.

Programul Litoralul pentru toţi se află la ediţia cu numărul 41. Acesta este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.

Citește și: Avionul prăbușit la Giurgiu: Procurorii invocă prevederi legate de consumul de băuturi alcoolice şi pilotare fără documente de certificare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS