-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMititelu are „meci“ cu proprii suporteri: „Sunteți orbi, surzi, nu înțelegeți nimic“

Mititelu are „meci“ cu proprii suporteri: „Sunteți orbi, surzi, nu înțelegeți nimic“

Finanţatorul formaţiei FCU, Adrian Mititelu, a avut o reacţie acidă la adresa propriilor suporteri, la finalul partidei cu Sepsi, câştigate cu 1-0. Acesta a răbufnit după ce a fost atacat verbal de suporteri pentru faptul că l-a vândut pe Compagno vechiului său prieten de la FCSB, Gigi Becali.

„Încetați cu inepțiile, faceți foarte mult rău! Nu aveți niciun drept să-mi faceți atâtea reproșuri! Clubul consumă 15.000 de euro pe zi și produce maximum 5.000. Prin urmare există un deficit de minim 10.000 de euro pe zi. Faceți calculul și o să vedeți! De la reînființare și până în prezent au zburat circa 12 milioane de euro, pe lângă cele 25 pierdute înainte! Sunt investitorul din fotbal cu cel mai mare deficit și voi sunteți orbi, surzi, nu înțelegeți nimic! Ați cumpărat 600 de abonamente și mă înjurați pe mine de dimineața până seara. Am suferit enorm pentru echipa asta, însă vouă nu vă pasă în niciun fel. Toți vă pricepeți mai bine decât mine. Toată ziua dați sfaturi și susțineți fel și fel de fantasmagorii! Nu vă datorez nimic! N-am nicio obligație față de nimeni“, a scris Adrian Mititelu pe o rețea socială.

„Am fost prostul României!“

Ulterior, Adrian Mititelu a afirmat că i-ar vinde jucători şi marelului său rival, Mihai Rotaru, finanţatorul Ştiinţei.

„Nu mai vreau să fiu Mititelu de dinainte ca să nu dau jucători. Am fost prostul României! Nu am știut să fac management fotbalistic! Nu mai sunt prostul de atunci. Și CSU (Universitatea Craiova – n.r.) dacă vrea să cumpere de la noi, eu vând, nu am nicio problemă. Domnul Rotaru are bani, să îmi dea 5 milioane și i-l dau pe Bauza. Eu sunt sărac, îmi trebuie 5 milioane ca să termin baza. Eu nu am afaceri ca Șucu, Becali, Rotaru! Să fie clar! Noi vindem la oricine, indiferent dacă e CSU. Nu e nicio problemă dacă domnul Rotaru vrea un jucător“, a spus Mititelu, la Pro Arena.

Între timp, Rapid a făcut o ofertă de 350.000 de euro pentru Samuel Asamoah. Mititelu a anunţat că este dispus să-l cedeze pe mijlocaş pentru preţul corect: „Rapid îl vrea pe Asamoah. Să dea prețul corect și eu îl dau. Domnule Șucu, vino cu 1,5 milioane și ți-l dau. Ce e asta să oferi 350.000 de euro? El e milionar! Dacă sunt oferte, noi vindem la oricine. Ești miliardar în fotbal, vinzi cu cinci milioane și dai 300.000? Nu te mai da rotund dacă nu bagi banii în fotbal. Eu sunt cel mai mare fan al domnului Șucu. Poate vine la Craiova și îi vând un teren”.

Citeşte şi: FCU – Sepsi 1-0 | Victorie chinuită, cu un gol controversat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS