“Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de o mie de ani înseamnă a o face din împărăteasă – cerşetoare.” (Mihai Eminescu); “Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această «Carte de boierie» a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie!” (Ion Luca Caragiale); “Limba română, căreia i se închinară părinţii noştri ca unui idol viu şi însufleţitor, e singurul tezaur ce ne-a rămas de la ei, ereditate neînstrăinată şi necomună cu alţii.” (Timotei Cipariu); “Limba română este o comoară fără cheie.” (Ioan Slavici); “Ca să treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” (Emil Cioran); “Nu noi suntem stăpâni ai limbii, ci limba este stăpânul nostru.” (Constantin Noica); “Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric.” (Petre Ţuţea); “Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţa sub măslinul ei care rodeşte de două mii de ani; dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea.” (Fănuş Neagu).
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Române (31 august), reiterez nobila datorie de a apăra şi promova graiul nostru. Să nu uităm că minunatele cuvinte româneşti au fost făurite, veacuri de-a rândul, de numeroşi învăţaţi care au luptat pentru o limbă competitivă cu limbile moderne europene şi, totodată, expresivă din perspectiva spirtualităţii autohtone.
Desigur, nu pot avea pretenţia absurdă de a vorbi în zilele noastre aşa cum vorbeau şi scriau cronicarii de odinioară. Mărturisesc, de pildă, că nici eu ca moldovean nu i-am înţeles vreodată integral pe Grigore Ureche, Miron Costin sau Ion Neculce şi nici nu mi-am propus un astfel de efort intelectual, câtă vreme eram pe deplin conştient că orice limbă evoluează ca un organism viu, adaptându-se mereu la schimbările din societate şi din stilul de viaţă. Mă întreb retoric: ce efecte ar avea astăzi expresii precum: nas-ştergău=batistă; gât-legău=cravată; longo-foco-trăgătoare=puşcă; de-perete-frecătoriu=chibrit; de-sine-mergătoriu=automobil?
La polul opus arhaismelor se află neologismele utilizate excesiv din dorinţa de a fi cu orice preţ în pas “cu timpul şi cu Olimpul” (alias Occidentul), spre a face un inocent calambur. Într-un eseu anterior m-am referit la fenomenul apariţiei, la mijlocul secolului trecut, a “franglezei” prin preluarea masivă a cuvintelor din limba engleză şi transpunerea lor mecanică şi cvasi-inconştientă în limba lui Molière şi Baudelaire.
Îmi permit acum să introduc termenul hibrid şi, totodată, hilar de “romgleză” pentru un fenomen răspândit mai ales în rândul generaţiei tinere în contextul dezvoltării tehnologiei informaţionale. Suntem pur şi simplu asaltaţi de un dicţionar sui-generis alcătuit din cuvinte recent inventate ca: şeruire; apgradare; apdatare; laicuri; lincuri; coluri; diluri; logare; targhetare; printare; focusare; bolduire, şiftare; dilit; vipuri; bisnisuri; gioburi; restartare; impactare (scrierea lor este redată în pronunţările eronate). Această metahnă se extinde necontenit, parcă pentru a da satisfacţie celor aflaţi dincolo de Canalul Mânecii şi de Oceanul Atlantic.
Totodată, atât în media audio-vizuale, cât şi în limbajul colocvial domină termeni importaţi din limba engleză, deşi există unii destul de clari în limba noastră pentru aceleaşi semnificaţii: Breaking News; News Line; News Room; Prime Time News; Round Table; Q&A; Headlines; News Alert; Top Stories; message; letter; fake news; week-end; cable; site; blog; mall; market; lunch; dinner; breakfast; speaker; ranking; all inclusive; night club; snack bar; shopping center; feeling; boss; team; brand; print; copy; party (ca divertisment); P.R.; meeting; parking; living ş.a. Mărturisesc, de pildă, că nu m-ar deranja deloc dacă o dezbatere radiodifuzată sau televizată s-ar numi Taifas ori Şezătoare în loc de Talk Show.
Departe de mine gândul ca propria limbă să se închidă într-un turn de ivoriu, izolându-se de alte limbi, îndeosebi de limbile de circulaţie universală. Dimpotrivă, în era globalizării şi a informatizării, “importurile lingvistice” nu pot fi subestimate, dar consider că se impune o preluare selectivă, nu exhaustivă a unor noţiuni şi expresii din alte limbi, având mereu în vedere criteriul moderaţiei.
Din dorinţa de a camufla postura lor de semidocţi, unii apelează la maxime în limba lui Horaţiu şi Virgiliu, pe care, însă, le pronunţă în mod greşit. Voi da exemplul unui profesor doctor de la o universitate privată de pe malul Dâmboviţei, care în cadrul unei importante conferinţe internaţionale a prezentat verbal şi vizual un celebru aforism cartezian în acest fel: “Dobito (în loc de Dubito=Mă îndoiesc – n.n.), ergo cogito. Cogito ergo sum.”; regretabil deopotrivă a fost faptul că, în acel moment, doar câţiva participanţi au schiţat un zâmbet amar, generat de conştientizarea penibilei erori. Alţi pretinşi intelectuali se mândresc cu diferite locuţiuni străine, exprimate public în mod incorect, cum ar fi: stricto senso (în loc de stricto sensu); “Mens sano (în loc de mens sana) in corpore sano.” în numele unei presupuse similitudini sonore.
În perioada activităţii mele diplomatice, am aflat despre o penibilă gafă făcută de un coleg de breaslă de la o ambasadă europeană: înaintea unei acţiuni protocolare, acesta a trimis la multe adrese oficiale invitaţiile de participare în care, în locul formulei pro memoria = pentru memorie, apărea in memoriam = în amintirea cuiva.
Înainte de 1990, românii se obişnuiseră până la saturaţie cu “limbajul de lemn” conţinând expresii precum: “vom face totul”; “nu vom precupeţi niciun efort”; “omul de tip nou”; “masele largi de oameni ai muncii de la oraşe şi sate”; “spirit militant, intransigent, revoluţionar”; “principiile eticii şi echităţii socialiste”; “pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie”; “munca de propagandă şi agitaţie”; “visul de aur al omenirii”; “sistematizarea satelor”; “poporul, stăpânul propriului său destin” ş.a. Recunosc faptul că nu puţine au fost intervenţiile oficiale, bazate pe texte anterior aprobate, în care eu însumi foloseam cvasi-mecanic asemenea formule impuse de propaganda şi cenzura vremii.
Astăzi avem parte de un nou “limbaj de lemn” ce pare a fi mai şlefuit şi mai cosmetizat, deşi, prin numeroasele sale clişee, este la fel de obositor şi de neatrăgător ca limbajul de dinainte. Bunăoară, auzim la unele posturi publice şi private de televiziune sintagme ca: “greaua moştenire”; “noaptea minţii”; “despre ce vorbim?”; “cu subiect şi predicat”; “în puii mei”; “cu toată dragostea”; “pe surse”; “cum ar spune un clasic în viaţă”; “în primul şi în primul rând”; “la un clic distanţă”; “mega ştire”; “ediţie eveniment”; “răutăcisme”; “are posesia”; “vă opresc”; “dar totuşi”; “mijloace media”; “la Malta”; “înregistrare explozivă”; “ar fi logic şi normal”; “e şi cazul”; “schimbare de paradigmă”; “fractură de logică”; “logică electorală”; “logică financiară”; “conform unor surse credibile” ş.a.m.d.
Dispunem de privilegiul de a învăţa şi a cunoaşte o limbă foarte frumoasă şi bogată în care putem exprima adevăruri fundamentale, argumente solide, concesii imprevizibile, nuanţe subtile, metafore cuceritoare, calambururi şi glume spumoase ori ironii usturătoare, în care putem exterioriza necazurile şi bucuriile, amintirile şi speranţele noastre; avem prin urmare o limbă ce corespunde perfect fondului mental şi sentimental românesc.
Acestui articol îi va urma altul consacrat unui cuvânt emblematic al limbii noastre.
Dr. Dan Mihai Bârliba