2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrădiniţă de poveste, inaugurată la Malu Mare

Grădiniţă de poveste, inaugurată la Malu Mare

Noul an şcolar a fost preîntâmpinat de comunitatea din Malu Mare încă de vineri, 2 septembrie, cu inaugurarea noii grădiniţe din comună. Preşcolarii din localitate vor învăţa, începând cu acest an, într-un loc de poveste, construit după cele mai înalte standarde şi amenajat cu atenţie pentru a-i primi pe copiii din Malu Mare într-o atmosferă specială. La evenimentul de deschidere a noii unităţi de învăţământ, copiii au avut parte de surprize, pictură pe faţă, baloane şi mici bucurii, iar la invitaţia administraţiei locale au răspuns prezent primari din localităţile învecinate şi invitaţi speciali.
Cu prilejul inaugurării, a avut loc şi o slujbă de sfinţire a clădirii, iar Ansamblul folcloric „Ghiocelul” din Malu Mare a susţinut un moment artistic.

 

Educaţie de calitate, într-un spaţiu ultramodern

„Este un proiect demarat de fosta administraţie din Malu Mare şi continuat de actuala administraţie. Cei mai mulţi bani trebuie să se ducă spre educaţie, pentru că educaţia este cea care pavează drumul copiilor către un viitor mai bun. Să fie cu noroc şi multe realizări!”, a transmis primarul Adela Gherghe la tăierea panglicii.
Grădiniţa are trei clase, fiecare cu grup sanitar propriu, cancelarie, cabinet psihoterapeutic, cabinet medical şi un loc de joacă exterior pe o suprafaţă generoasă.

La eveniment au participat şi primari din comunele învecinate, dar şi foştii edili ai comunei Malu Mare, Ilie Dodocioiu şi Alexandru Dicu. „Sunt oameni de la care am avut şi am ce învăţa şi mă bucur că au răspuns prezent invitaţiei noastre”, a spus Adela Gherghe.

„Împreună cu comunitatea din Malu Mare, ne dorim să le oferim copiilor din comună o educaţie de calitate, iar această nouă grădiniţă este începutul unui drum frumos pentru preşcolarii noştri”, a transmis Irina Neda, directoarea grădiniţei şi a Şcolii Gimnaziale din comună.

Insulă de lectură, amenajată în parteneriat cu Asociaţia OvidiuRo

Noua grădiniţă din Malu Mare a fost deja inclusă într-un program naţional, prin amenajarea unei insule de lectură care să încurajeze cititul în rândul micilor curioşi:

„Citeşte-mi 100 de poveşti este un program desfăşurat de Asociaţia OvidiuRo la nivel naţional, organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii şi echipele locale, prin care încurajăm lectura amenajând insule de lectură în grădiniţele din România. Astăzi, la grădiniţa din Malu Mare, fiind o grădiniţă nouă şi cu atât mai mult cu cât zilele trecute am marcat Ziua Limbii Române, am inaugurat prima bibliotecă a autorilor români”, a spus Maria Gheorghiu, cofondatoarea Asociaţiei OvidiuRo, prezentă vineri la Malu Mare.

Un proiect finanţat prin AFIR

Grădinița din Malu Mare este un proiect realizat pe AFIR. În momentul scrierii proiectului, ea a fost încadrată în categoria instituțiilor de învățământ preșcolar cu program normal. Administraţia locală îşi propune, însă, ca în viitor grădiniţa să funcţioneze cu program prelungit. „Împreună cu directorul Școlii din Malu Mare, Irina Nedea, am decis să facem demersurile necesare pentru ca aceasta să funcționeze în viitor cu program prelungit. Este un sprijin important pentru părinți și copii”, a declarat primarul comunei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS