3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCNI caută alţi constructori pentru baza sportivă de la Leamna

CNI caută alţi constructori pentru baza sportivă de la Leamna

Compania Naţională de Investiţii nu a fost deloc mulțumită de constructorii înscriși la licitaţia pentru baza sportivă care urmează să se construiasă în locul stadionului de la Leamna. Ofertele acestora au fost considerate neconforme, aşa că CNI a anulat şi apoi reluat procedura de achiziţie a lucrărilor.

Compania Naţională de Investiţii (CNI) caută alţi constructori pentru baza sportivă care va fi realizată în satul Leamna de Sus, din comuna doljeană Bucovăţ. Compania a prins stadionul actual de la Leamna pe lista sa de investiţii, pe acest amplasament urmând să fie construită o bază sportivă modernă, din cele tip realizate în multe localități din ţară. Aşa că a demarat, în data de 2 iunie, procedura de achiziţie a proiectării şi execuţiei.

După fix trei luni de la demararea licitaţiei, CNI s-a văzut nevoită să o ia de la capăt. Adică să reia procedura de achiziţie a lucrărilor. Motivul: ofertele primite au fost considerate inacceptabile sau neconforme. Asta după ce s-a târguit cu cei doi constructori înscrişi la licitaţie mai ceva ca la piaţă, până și pentru aparatele de aer condiționat.

Cel puţin asta rezultă din răspunsurile la solicitările de clarificare. De fapt, Compania Naţională de Investiţii a spus „pas“ la fiecare solicitare a constructorilor de suplimentare a bugetului lucrărilor. Conform anunţului de participare la licitaţie, valoarea estimată a investiţiei de la Leamna de Sus este de 4.963.625,47 lei fără TVA, adică 5,9 milioane de lei cu TVA (1,2 milioane de euro). Constructorii au vrut mai mult.

Cum a decurs licitaţia CNI pentru baza sportivă de la Leamna

La începutul lunii iunie, GdS relata că stadionul de la Leamna de Sus, celebru mai mult pentru horele care se încing aici în fiecare an cu ocazia Sărbătorilor Pascale, va fi transformat într-o bază sportivă modernă. Inițiativa aparţinea Companiei Naţionale de Investiţii, care punea pe masă peste un milion de euro pentru proiectarea şi execuţia arenei. Licitaţia a fost lansată în sistemul electronic în data de 2 iunie şi a avut ca termen limită de depunere a ofertelor 19 iulie.

Pe amplasamentul stadionului de la Leamna ar urma să se construiască o bază sportivă modernă

Vorbim aici de o licitaţie pentru proiectare, execuţie lucrări şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada lucrărilor pentru obiectivul de investiţie „Construire şi dotare bază sportivă, sat Leamna de Sus, nr. 377, comuna Bucovăţ, T29, P43/1, judeţ Dolj”, cu o valoare estimată de 4.963.625,47 lei (fără TVA). Investiţia de bază era estimată la 4.788.954 de lei (fără TVA), iar cheltuielile cu proiectarea şi asistenţa tehnică erau de 106.554 lei. Suma estimată pentru dotări era de 149.650 lei, iar pentru organizarea de şantier estimarea era de 68.117 lei.

Ce condiții a pus CNI la atribuirea contractului

CNI urma să aleagă oferta cu „cel mai bun raport calitate – preţ“, unde componenta financiară conta în procent de 75%. Restul de 25% reprezenta experienţa profesională a managerului de proiect, arhitectului-şef de proiect, inginerului proiectant de structuri de construcţii, inginerului proiectant pentru instalaţii termice şi inginerului proiectant pentru instalaţii electrice. Compania a şi prelungit termenul de primire a ofertelor cu 7 zile, până pe 26 iulie, în speranţa că se va alege cu un constructor. S-a ales chiar cu doi, dar a renunţat la ei după ce a evaluat ofertele transmise de aceştia.

Conform datelor din SICAP, procedura de achiziţie a fost anulată în data de 1 septembrie, pentru că „au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme“. Licitaţia a fost reluată a doua zi. Anunţul a reapărut în sistemul electronic în 2 septembrie, cu termen final de depunere a oferetelor data de 10 octombrie. CNI nu a venit cu vreo modificare în noul anunţ de participare, valoarea estimată a investiţiei şi condiţiile de atribuire a contractului rămânând aceleaşi.

CNI caută alţi constructori pentru baza sportivă de la Leamna. Ce pretenţii au avut constructorii

La licitaţia pentru proiectarea şi execuţia bazei sportive de la Leamna de Sus s-au prezentat două asocieri de firme: Novara T Impex SRL, din Craiova (lider) – Ray Consulting SRL Craiova şi CSID Construct SRL, din Cârcea (lider) – Primaserv SRL Craiova – Transcom Caraiman SRL, din Slatina. Prima asociere a venit cu patru subcontractanţi, cea de-a doua cu unul singur. Ofertele au intrat în evaluare, iar la final au fost considerate neconforme (1 septembrie). Ce pretenţii au avut constructorii, am aflat din răspunsurile CNI la solicitările de clarificare.

În mare parte, solicitările au vizat o suplimentare a valorii contractului. Spre exemplu, ofertanţii au considerat că este nevoie de un rezervor de retenţie de minim 100 mc pentru apa pluvială de pe acoperişul clădirii. În SF era trecut un rezervor de 10 mc, dar constructorii au spus că nu s-a luat în calcul suprafaţa terenului şi a acoperişului clădirii. Aşa că au cerut suplimentarea bugetului. „Nu se va suplimenta bugetul. Apa meteorică de pe terenul de sport se va scurge prin stratul drenant în sol“, a fost răspunsul CNI.

Constructorii s-au legat şi de instalaţia fotovoltaică de pe acoperiş, formată din 12 şiruri a câte 9 panouri, de aparatele de aer condiţionat (trei de 12.000 BTU/h şi două de 18.000 BTU/h), de ventilatoarele pentru grupurile sanitare, de ventilatorul cu recuperare de căldură, chiar şi de centrala de detecţie şi alarmare incendiu. Pentru toate s-a solicitat buget separat, pentru că „nu se regăsesc pe lista cu cantităţile de lucrări“. „Vă rugăm să analizaţi valoarea estimată, având în vedere toate aceste lucrări şi, eventual, să actualizaţi bugetul“, a fost solicitarea constructorilor.

CNI a rămas fermă pe poziții

CNI a transmis însă, la fiecare punct în parte, că procurarea şi montarea echipamentelor respective se va face în cadrul proiectului. „Aceste echipamente şi instalaţii aferente au fost luate în calcul în realizarea valorii estimate a contractului“, a fost răspunsul final al Companiei Naţionale de Investiţii.

Rămâne acum de văzut ce pretenţii vor mai avea constructorii care se vor prezenta la această a doua licitaţie pentru realizarea bazei sportive de la Leamna, estimată la valoarea de 1,2 milioane de euro. Au timp până pe 10 octombrie să-şi pregătească ofertele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS