Două autoturisme s-au ciocnit sâmbătă, în jurul orei 17:00, pe Drumul Expres 12 (DEx12), pe sensul de mers Balș către Slatina, în zona localității Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate mașinile conduse de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din orașul Băile Herculane, județul Caraș-Severin și de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.
În urma evenimentului, bărbatul în vârstă de 59 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.