Elevii lui Ovidiu Stinga au „reusit“ sa se faca de râs inca o data, prestatia acestora din meciul de la Dej neputând fi trecuta decât la capitolul penibil.
Nu exista nici un dubiu asupra echipei care avea sa câstige duelul de la Dej. Singura necunoscuta era rezultatul final, majoritatea oltenilor sperând doar ca favoritii sa piarda onorabil, mai precis sa practice un fotbal de calitate, iar diferenta sa fie cât mai mica. Dar nu a fost asa, deoarece clujenii au reusit sa-si imbunatateasca golaverajul, marcând de cinci ori in poarta lui Mircea Bornescu, intr-un meci in care gazdele ar fi trebuit sa le multumeasca adversarilor pentru ajutorul primit. Practic, dusmanul Universitatii de miercuri a fost propria echipa, nu CFR Cluj, neputinta si nonvaloarea fiind „armele“ prin care s-au „sinucis“ Dorel Stoica si compania. Unu, doi, trei, patru, cinci… si numaratoarea ar fi putut continua daca centralul partidei nu fluiera finalul partidei, pentru ca elevii lui Dorinel Munteanu pareau hotarâti sa-i striveasca pe juveti. Oricum, CFR Cluj se poate mândri cu faptul ca au reusit sa faca scorul campionatului…
„Craiova cred ca o sa aiba probleme in acest campionat si aici ma refer la ramânerea pe prima scena. Din pacate, asta este valoarea Craiovei, iar asta este valoarea CFR-ului. Diferenta a fost clara si ar fi putut fi si mai mare pe tabela de marcaj“, a spus Iuliu Muresan, presedintele clujenilor.
Deranj mare la echipa
Lasând la o parte rezultatul final, care demonstreaza perfect nivelul actual al echipei, putem spune ca Universitatea a parut o echipa de amatori, cu jucatori luati de pe internet, care atunci se vazusera pentru prima data. Analizând cu atentie fiecare compartiment in parte, cu greu se poate gasi un lucru pozitiv. Mircea Bornescu a fost „in plop“ tot timpul, iesirile neinspirate ale lui „Jose“ impietrind de nenumarate ori inimile fanilor olteni. Dar „meritul“ intregului circ de la Dej s-a datorat in proportie de 90 la suta defensivei alb-albastre, Dananae, Dorel Stoica, Mitchell si Velcovici concurând serios cu personajele din serialul „Muppetts Show“. Si, pentru ca tot veni vorba de circari, putem spune ca mijlocasii si atacantii Stiintei sunt pe cale sa treaca in anonimat angajatii de la „Circul Globus“, reprezentatia „cangurilor“ facând deliciu pe toate arenele din România.
De altfel, situatia delicata in care se regaseste gruparea alb-albastra a fost constientizata, intr-un final si de Adrian Mititelu, care pare hotarât sa taie in carne vie pentru a redresa situatia. Si asta pentru ca prestatiile Universitatii din acest sezon au lasat mult de dorit si, daca nu se schimba ceva in cel mai scurt timp, Oltenia va asista, mai mult ca sigur, la o noua drama…