Cinci unități de învățământ vor rămâne în continuare fără directori prin concurs. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în urma finalizării probei scrise au promovat numai 9 candidați din cei 17 prezenți.
În total au fost 22 de candidați, însă o parte nu s-au prezentat la concursul pentru desemnarea directorilor și a directorilor adjuncți de unități de învățământ din județ. Cei 9 candidați vor participa la interviu în zilele următoare. Marcela Mrejeru, șefa Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a declarat că sunt cinci unități școlare pentru care va fi nevoie de organizarea unui nou concurs.
„Din păcate vom avea în continuare unități de învățământ care vor fi cu directori numiți prin detașare în interesul învățământului. Vedem ce se va decide și dacă va fi organizată și a patra rundă a concursului tot anul acesta.”, a declarat Marcela Mrejeru, șefa ISJ Gorj.
Controale în școlile din mediul rural
Inspectoratul Școlar Județean Gorj va demara controale în unitățile de învățământ unde elevii învață „la simultan”. Marcela Mrejeru, șefa Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a declarat că se va deplasa personal în toate școlile unde sunt puțini elevi și aceștia învață împreună, în același spațiu. După finalizarea vizitelor în teren va fi realizată o analiză a unităților de învățământ și vor fi propuse soluții pentru aducerea elevilor la școlile din centrul localităților.
„Voi merge personal în toate școlile unde avem acest tip de învățământ. Nu este cea mai bună soluție să avem împreună elevi din mai multe clase. Trebuie să avem o analiză serioasă, inclusiv legat de costurile pe care le implică mutarea elevilor, situația cadrelor didactice, a spațiilor și așa mai departe. Și primarii vor fi implicați în acest proces ca administratori ai clădirilor respective. Cel mai bine este ca elevii să învețe normal și nu la simultan. Să beneficieze de toții profesorii, pe discipline și așa mai departe. Trebuie să rezolvăm această problemă care nu este în favoarea elevilor”, a declarat Marcela Mrejeru, inspectorul școlar județean Gorj.