2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBox / Şase medalii pentru CSM Craiova la Naţionalele de la Năvodari

Box / Şase medalii pentru CSM Craiova la Naţionalele de la Năvodari

În perioada 5-11 septembrie, la Năvodari, s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de box feminin la nivel de cadeţi, senioare, tineret şi junioare. Clubul CSM Craiova a fost prezent cu un număr de 10 sportive, iar rezultatele finale sunt excelente: două medalii de argint şi patru de bronz.

Medaliile de argint au fost obţinute de către senioarele Georgiana Picoiu (cat. 70 kg) şi Daniela Ionescu (cat. 81 kg). Pe locul al treilea la seniori s-au clasat Adelina Nicoleta Vladu (cat. 57 kg) şi Florentina Bucă (cat. 70 kg), la juniori Ingrid Rădulescu (cat. 75 kg), iar la tineret Simona Grigorie (cat. 70 kg). De menţionat că sportivele au şi studii superioare, iar rezultatele sunt cu atât mai importante cu cât timpul lor este destul de limitat.

Maestrul Constantin Cucu, antrenorul sportivelor, a declarat pentru GdS că este mulţumit de rezultatele obţinute şi a anunţat ce aşteptări are de la următoarele competiţii.

„Îmi doream ca Simona să iasă campioană, pentru că îi cunosc potenţialul, dar s-a panicat în semifinale. A boxat la 23.30 noaptea, printre ultimele intrate în ring. A avut multe emoţii înainte şi a clacat puţin înainte de startul meciului. Bilanţul pe medalii este unul pozitiv din punctul meu de vedere, asta pentru că nu am beneficiat şi de cantonamente. Sunt mulţumit de ceea ce am realizat şi mai ales pentru că domnul director a găsit înţelegere şi a dat bani pentru toate fetele. Urmează competiţii la cadeţi, la juniori, la tineret şi la seniori până la finalul anului. Eu sper şi am încredere că mai putem aduce încă 10 medalii“, a declarat Constantin Cucu.

CN de cadeţi se mută la Craiova

În luna octombrie se va organiza, în Bănie, primul Campionat Naţional de box după o pauză de şapte ani.

„Craiova va fi, în luna octombrie, organizatoarea CN de cadeţi. În curând o să se anunţe şi locul în care se va desfăşura competiţia. Este un succes pentru boxul craiovean faptul că ni se acordă o competiţie după şapte ani de pauză. Este, practic, un preambul la ceea ce va fi anul viitor, când boxul craiovean va împlini 100 de ani de activitate. Am vorbit la Federaţie şi, dacă se va organiza aici o competiţie internaţională anul viitor, va fi prezent la Craiova şi preşedintele Vasile Cîtea. Oraşul acesta merită o asemenea competiţie, pentru că, până la urmă, suntem o forţă în boxul românesc, atât la fete, cât şi la băieţi“, a mai punctat Constantin Cucu.

Citeşte şi: Box / Campionatul Naţional, o reuşită pentru pugilistele de la SCM Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS