În perioada 23 – 25 septembrie, pe Esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, Piața „William Shakespeare”, Craiova, va avea loc o expoziție în aer liber cu vânzare pentru a marca Anul Internațional al Mineralogiei.
La manifestare, vor participa colaboratori ai Muzeului Național de Geologie (secție a Institutului Geologic al României), membri ai Asociației Mineralogilor, Paleontologilor și Gemologilor din România, acțiunea având și un puternic caracter educativ, de informare a publicului vizitator.
Expoziția va reuni aproximativ 30 de colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din ţară (Baia Mare, Arad, Galați, Tulcea, Bucureşti ş.a.).
Reprezentând un târg expozițional deschis în aer liber, cu vânzare, craiovenii sunt așteptați să admire și să achiziționeze diverse minerale, colecții de cristale, obiecte ornamentale, bijuterii cu pietre prețioase, precum rubine, safire și smaralde, semiprețioase cunoscute sau mai rare, cristale naturale montate în argint, confecționate manual, coliere cu o cromatică încântătoare brățări, broșe, cercei cu piatra lunii, aventurin, safir, chihlimbar ori jad.
Pe parcursul celor trei zile ale acțiunii:
- vineri, 23 septembrie – interval orar 9.00 -19.00,
- sâmbătă, 24 septembrie – interval orar 9.00 -19.00,
- duminică, 25 septembrie, interval orar 9.00 – 19.00.
Organizatorii vor asigura cele mai bune condiții pentru ca publicul interesat de minerale și geme să aibă posibilitatea să se documenteze și să cunoască poveștile obiectelor expuse, specialiștii prezenți urmând a prezenta date despre pietrele expuse, istoricul descoperirii lor, cât și despre utilizarea acestora nu numai ca obiecte de podoabă, ci și ca obiecte cu semnificații aparte.