6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaTeatrul Național „Marin Sorescu” va participa cu două producții în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Național „Marin Sorescu” va participa cu două producții în Festivalul Național de Teatru

Două dintre producțiile Naționalului craiovean realizate în stagiunea trecută au fost selecționate în FNT – Festivalul Național de Teatru.

Ediția din acest an a festivalului, a XXXII-a, se va desfășura în perioada 5 – 13 noiembrie 2022 și va avea loc, ca de fiecare dată, la București. Spectacolele care vor fi prezentate de către Naționalul craiovean sunt câine cu om. câine fără om, regia Radu Afrim și OEDIP REGE, regia Declan Donnellan.

câine cu om. câine fără om este cel de-al patrulea spectacol pe care Radu Afrim îl montează la Naționalul craiovean, după Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, Casa cu suricate de David Drábek și premiata producție Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman, câștigătoare a Premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2020.

Pentru rolurile realizate în spectacolul câine cu om. câine fără om, Tamara Popescu și Vlad Udrescu au fost nominalizați la Premiile pentru Cea mai bună actriță, respectiv Cel mai bun actor în rol secundar, la ediția 2022 a Premiilor UNITER.

OEDIP REGE este primul spectacol pe care Declan Donnellan și Nick Ormerod, fondatorii celebrei companii Cheek by Jowl, l-au montat în România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS