Ruşii descoperă că Putin a minţit şi că mobilizarea este de fapt „generală”. Sunt chemaţi cu forța la război mineri, studenţi, it-işti, minorități etnice non-ruse.
Ordine de înrolare înmânate în miez de noapte, profesori presați să distribuie citații, iar bărbații eligibili au avut doar o oră la dispoziție să-și facă bagajele și să se prezinte la centrele de recrutare, iar soțiile și mamele au izbucnit în plâns în timp ce-și luau la revedere de la soți și fii, așa s-a desfășurat prima zi după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială.
Într-un sat cu 450 de locuitori, autoritățile au mers din poartă-n poartă pentru a înmâna peste 20 de ordine de înrolare. Înainte de a se îndrepta spre centrul de recrutare, unii și-au înecat amarul în alcool, iar alții și-au îmbrățișat soțiile și copiii. Înainte de plecare, femeile rămase în sat au făcut semnul crucii către autocarul cu rezerviști, potrivit observator.ro.
“Nu este o mobilizare parțială, este una generală”
“Nu este o mobilizare parțială, este una generală”, a declarat Alexandra Garmazhapova, președintele Fundației Free Buriația, un grup de activiști din regiune. În ultima zi, atât ea, cât și colegii ei au primit și au identificat peste 3.000 de „povesțka”, livrate în Buriația, la nici 24 de ore de la ordinul lui Vladimir Putin privind așa-zisă „mobilizare parțială”.
În ciuda asigurărilor că Rusia caută doar bărbați care au servit recent în armată și au experiență pe câmpul de luptă, activiștii avertizează că au identificat multe cazuri de bărbați de 50 de ani care au primit astfel de notificări. Și jurnalista Yanina Nimayeva s-a plâns că inclusiv soțul său în vârstă de 38 de ani a primit ordin de înrolare, deși niciodată nu a servit în armată.
Au loc recrutări masive, inclusiv în orașele mici
Ministrul rus al Apărării a anunțat, miercuri, că vor fi mobilizați 300.000 de bărbați, însă publicația independentă Novaya Gazeta a dezvăluit că, într-un paragraf secret al decretului semnat de Putin, ar fi vorba, de fapt, de 1.000.000 de bărbați.
Dovezile video din întreaga Rusie, distribuite pe rețelele sociale, arată că e vorba de un proiect cu mult mai mare decât cel anunțat de președintele rus, pentru că au loc recrutări masive inclusiv în orașele mici, ceea ce arată că cifrele reale ar putea fi mult mai mari.
Mulți se află în republicile minorităților etnice ale Rusiei, întărind sentimentul că țara s-a bazat în mod disproporționat pe minoritățile etnice pentru a-și asigura principala forță de luptă în Ucraina.
În Yakuția, mai multe imagini arată zeci de bărbați adunați pe un stadion, apoi sunt urcați în autobuze spre centrele de recrutare, în timp ce membrii familiei își iau rămas bun de la ei cu ochii în lacrimi. Mulți dintre bărbați păreau să aibă între 30 și 40 de ani.