6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCazul Caracal: Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare

Cazul Caracal: Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare

Gheorghe Dincă, acuzat de uciderea a două adolescente din Caracal – Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu – a fost condamnat vineri la 30 de ani de închisoare. Decizia Tribunalului Olt nu este definitivă.

Procesul în cazul Caracal s-a încheiat în prima instanță, la Tribunalul Olt, în luna iunie a acestui an, la trei ani de când Alexandra Măceşanu, adolescenta de 15 ani din Olt, a sunat la 112, anunțând că a fost răpită de pe stradă și cerând ajutor.

Gheorghe Dincă a fost judecat pentru răpirea şi uciderea Alexandrei Măceşanu (15 ani) și Luizei Melencu (18 ani). El a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre a ajuns la final, conform hotnews.ro.

30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă, maximul de pedeapsă pe care îl putea primi

Tribunalul Olt a pronunțat sentința vineri: 30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă. Este maximul de pedeapsă pe care îl putea primi, având în vedere că a împlinit 69 de ani. În situații similare, Parchetul solicită instanței o condamnare pe viață, dar în acest caz legea penală nu permite asta din cauza vârstei înaintate a lui Dincă.

Dincă se află încarcerat în penitenciarul din Craiova.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS