7 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBărbat dat în urmărire naţională şi internaţională, depistat în Craiova

Bărbat dat în urmărire naţională şi internaţională, depistat în Craiova

Un doljean, dat în urmărire naţională şi internaţională, a fost prins, ieri după amiază, în municipiul Craiova.

Doi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale împreună cu un al treilea din cadrul Serviciului Rutier Dolj, toți aflați în timpul liber, în urma exploatării cu operativitate a unei informaţii, au depistat, identificat și prins, în cartierul Rovine, din municipiul Craiova, un bărbat de 32 de ani, din comuna Urzicuţa, judeţul Dolj, persoană urmărită naţional şi internaţional.

Pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a pedepsei, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, din luna mai 2022, acesta sustrăgându-se executării pedepsei.

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj – Serviciul de Investigații Criminale, în vederea îndeplinirii procedurii specifice, iar ulterior a fost escortat la Penitenciarul Craiova unde a fost încarcerat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS