2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMuncă "la negru" la Tismana

Muncă „la negru” la Tismana

Un angajator din orașul Tismana a fost sancționat, săptămâna trecută, de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj cu suma de 20.000 lei pentru folosirea în activitate a unei persoane pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă. Persoana depistată de către inspectorii de muncă presta activitate specifică meseriei de bucătar.

În perioada 19-22 septembrie 2022, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, s-a desfășurat o campanie națională inițiată de către Inspecția Muncii pentru verificarea modului de respectare de către beneficiari a prevederilor Legii numărul 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În urma controalelor efectuate s-au aplicat amenzi în valoare de 51.000 lei și s–au trasat 34 măsuri de intrare în legalitate.

Obiectivele campaniei

Obiectivele campaniei naționale au fost:

  • identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor Legii numărul 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
  • creşterea gradului de conştientizare al beneficiarilor şi al zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, stipulate de Legea numărul 52/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate, a prevederilor Legii numărul 52/2011 republicată, cu modificările și completările ulterioare și a normelor de aplicare a acesteia;
  • identificarea beneficiarilor care utilizează munca tinerilor şi a copiilor fără respectarea prevederilor Legii numărul 52/2011 republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condițiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către beneficiari a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;

„De asemenea, în perioada 19-23 septembrie 2022, inspectorii de muncă au efectuat 43 de controale care au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă, fiind aplicate amenzi contravenționale în cuantum de 125.000 lei și dispuse 113 măsuri de remediere a deficiențelor constatate”, declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS