6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinZiua mondială a zâmbetului

Ziua mondială a zâmbetului

Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în acest an fiind marcată la 7 octombrie.

În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea „faţă zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte şi o paranteză „închisă”, pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-şi exterioriza emoţiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toţi oamenii ar trebui să acorde cel puţin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase şi a-i face pe alţii să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com/.

Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internaţional.

Charles Darwin, primul care a studiat zâmbetul

Unul dintre primii oameni de ştiinţă care au studiat zâmbetul a fost naturalistul englez Charles Darwin, în lucrarea „The Expression of the Emotions in Man and Animals” (Expresiile emoţiei la oameni şi animale), publicată în 1872, potrivit http://darwin-online.org.uk/.

Zâmbetul pare să aibă o influenţă favorabilă pentru cei din jur, persoana care zâmbeşte fiind considerată mai plăcută, agreabilă şi mai uşor de abordat, potrivit articolului „When you’re smiling, does the whole world smile for you?” („Când zâmbeşti, oare întreaga lume zâmbeşte cu tine?”), publicat de G. Gladstone în revista Australasian Psychiatry, arată journals.sagepub.com.

Zâmbetul poate stimula creierul

Zâmbetul pare a fi şi contagios. Un studiu realizat în Suedia a demonstrat că cei care priveau alţi oameni zâmbind au surâs, la rândul lor, involuntar. Mai mult, celor care au privit un alt om zâmbind le-a fost dificil să se încrunte, conform scienceblog.com.

Alţi cercetători au ajuns la concluzia că zâmbetul poate stimula creierul să crească producţia de endorfine, substanţe neurochimice cu rol important pentru buna-dispoziţie. Din acest motiv, zâmbetul poate scădea nivelul de stres.

Totodată, zâmbetul ajută la relaxarea organismului, contribuind astfel la menţinerea sănătăţii şi la fortificarea sistemului imunitar, arată doctordezambete.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS