Craiova se dă iar în spectacol! Nici nu s-a dus bine ecoul Festivalului IntenCity, că la Craiova va fi din nou spectacol.
O altă serie de artişti, de data asta din România, va urca pe scena din centrul municipiului la „The Artist Awards 2022“, „un eveniment de entertainment, live, unic în România, fără a avea, la momentul de față, un competitor semnificativ pe piața industriei muzicale din țară”, după cum se arată în nota de fundamentare a Filarmonicii „Oltenia“, cea care se va ocupa de organizare. Nu singură, ci cu sprijinul unui privat, Big Events Management SRL, firma care are contractele cu artiştii, aşa cum a explicat viceprimarul Aurelia Filip, în şedinţa extraordinară de vineri a Consiliului Local.
O şedinţă cu scântei, de altfel, care s-a lăsat cu tăieri de microfoane. Cum s-a ajuns aici? Tocmai festivalul „The Artist Awards 2022“ a fost scânteia care a aprins focul. Consilierii locali s-au trezit sub nas cu o rectificare bugetară. Asta pe lângă proiectele de hotărâre care vizau reabilitarea mai multor clădiri publice, cu fonduri prin PNRR. Rectificarea se impunea „în regim de urgență“ pentru plata recenzorilor pentru autorecenzarea asistată, recenzorilor, recenzorilor-şefi şi coordonatorilor la nivel de municipiu, suma virată către aceştia fiind de 1.339.000 lei. În rectificare se mai menţiona, însă, de alocarea sumei de 1.164.000 lei, repartizată sub formă de tranferuri curente către instituţiile publice, pentru Filarmonica „Oltenia“. Atât şi nimic mai mult.
Craiova se dă iar în spectacol! Pe ce se vor cheltui 1,3 milioane de lei
Unde se duc cei 1.164.000 lei, plus alţi 136.000 lei economisiţi de filamonică, s-a aflat din rectificarea bugetului general consolidat al municipiului Craiova: pentru desfășurarea evenimentului artistic „The Artist Awards 2022”. Vorbim de un eveniment care a mai avut loc la Craiova în 2019 şi 2021 şi care „își propune să promoveze artiștii români și să confirme valoarea acestora pe plan național și internațional, programat să aibă loc timp de o zi, în luna noiembrie a acestui an“, după cum se explică în fundamentarea Filarmonicii „Oltenia“. Spectacolul de o zi presupune, de fapt, „decernarea unor premii către cei mai ascultaţi şi cei mai populari artişti din industria muzicală, precum şi pentru personalităţile care au avut o prezenţă remarcabilă în industria online“.
Ziua în care va avea loc spectacolul coincide cu aprinderea iluminatului festiv în Craiova, adică 11 noiembrie, după cum a dezvăluit Aurelia Filip. Valoarea estimată a devizului evenimentului este de 1.300.000 lei, bani pentru punerea la dispoziţie a locaţiei (scena), suportul tehnic pentru desfășurarea evenimentului, cazarea artiștilor (350 de persoane), dar și remunerațiile aferente drepturilor de autor (interpretarea artistică, utilizarea de înregistrări și compoziții, utilizarea de materiale video, utilizarea mărcii și conceptului The Artist Awards). Cu alte cuvinte, vin cei mai cunoscuţi artişti din ţară, se „zguduie“ scena de la Craiova, dar şi bugetul local.
Craiova se dă iar în spectacol! USR a cerut explicaţii şi a votat împotrivă
Liderul grupului USR din Consiliul Local, Cezar Drăgoescu, a cerut explicaţii în legătură cu firma care a solicitat sprijinul filarmonicii pentru organizarea „The Artist Awards 2022”. O solicitare transmisă joi şi introdusă rapid pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Trecând peste cele câteva greşeli de ortografie din solicitare, firma Big Events a estimat o asistenţă de circa 40.000 de spectatori, precum şi a „numeroase persoane publice“, a transmis că ar fi nevoie de un buget estimat de 1,3 milioane de lei şi a spus că se ocupă de organizare.
Întrebarea liderului USR a fost însă alta: dacă noi plătim aproape pentru tot, ce rost mai are firma? „Suma asta este foarte mare. Noi considerăm că este iar o risipă de bani din bugetul local şi nu înţeleg cu ce mai vine firma asta, Big Events Management, pe masă, dacă noi plătim pentru tot. Până la urmă, de ce mai avem nevoie de o colaborare cu această firmă, dacă noi suportăm toate cheltuielile? Vă atrag atenţia că această companie este una de casă a Primăriei Mangalia, iar cifra lor de afaceri de anul trecut este obţinută, 90%, din spectacolul organizat la Craiova în 2021. Este o firmă care lucrează, practic, cu Primăria Mangalia şi Primăria Craiova şi altceva nu mai facturează, ceea ce pentru mine generează semne de întrebare. Acesta este şi motivul pentru care grupul USR va vota împotrivă“, a spus Cezar Drăgoescu.
Atac şi pe partea cu IntenCity
De aceeaşi părere a fost şi Teodor Sas, consilier local PNL. Acesta a considerat că banii sunt cheltuiţi fără fundamentare şi a cerut să i se spună cât a încasat primăria de pe urma festivalului IntenCity. „Vreau să ştiu, în calitate de consilier local, dar cred că toţi craiovenii vor să ştie, cât a încasat efectiv primăria din festivalul IntenCity. Ştim cât s-au cheltuit, 21,8 milioane de lei fără banii pentru schimbarea gazonului, dar cât s-a încasat?“, a întrebat Sas.
Cu Dindirică la butoane, Drăgoescu şi Sas au rămas fără microfoane
A urmat o dispută aprinsă între Drăgoescu şi Sas, pe de o parte, şi executiv, de cealaltă parte, reprezentat de viceprimarul Aurelia Filip şi consilierul local PSD Lucian Dindirică, cel care a condus şedinţa. „Întrebările dumneavoastră îşi găsesc răspunsul în bugetul votat săptămâna trecută“, s-a adresat Dindirică lui Teodor Sas. „Eu vreau să aud direct de la executiv, că nu toţi craiovenii ştiu să citească un buget“, a răspuns acesta. Cezar Drăgoescu a insistat legat de asocierea cu Big Events, Dindirică a cerut să se voteze.
„Eu mai am de vorbit“, a continuat Drăgoescu. „Vorbiţi la dumneavoastră acasă! Oricum, vorbiţi pe lângă subiect“, a replicat Dindirică, după care a cerut să i se taie microfonul lui Drăgoescu. „Dacă mă mai tăiaţi o singură dată, vin la primărie!“, a ameninţat liderul USR Dolj. În discuţie a intervenit, din nou, Teodor Sas, care a cerut să se explice circuitul banilor la acest festival. „Taie-l şi pe Sas! Vă rog să votaţi“, a continuat Lucian Dindirică pe acelaşi ton.
Aurelia Filip: „Este un plan de promovare a Craiovei“
Printre discuţiile aprinse dintre cei trei consilieri a intervenit cu explicaţii Aurelia Filip. Viceprimarul Craiovei a precizat că festivalul „The Artist Awards 2022” era prins în proiectul „Craiova Muzicală“ din acest an. „Vi se pare o sumă mare, dar dacă iei doar doi artişti din listă şi tot ar fi costat mai mult. Craiovenii sunt şi cu situaţie materială foarte bună şi cu situaţie materială mai puţin bună, noi avem grijă de toţi, prin subvenţia la căldură, prin asigurarea tuturor facilităţilor pe care le facem, însă şi craiovenii cu o situaţie materială mai slabă îşi doresc să meargă gratuit la un astfel de spectacol. La fel şi cei cu posibilităţi, care doresc să vadă în oraşul lor un astfel de spectacol. Este un plan de promovare a Craiovei“, a spus Rela Filip.
Viceprimarul a mai menţionat că firma respectivă „are sub contract toţi marii artişti ai României, dar şi toţi marii influenceri, care vor fi la festival şi vor vorbi peste tot de Craiova“. „Un concert în preajma Crăciunului merită toţi craiovenii! Este, până la urmă, imaginea Craiovei, fără a plăti foarte mult“, a încheiat Aurelia Filip.
Citeşte şi Contre în şedinţa CL Craiova: „Luaţi-i microfonul domnului Drăgoescu!“