1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDiamant roz vândut la licitație cu 57 de milioane de dolari

Diamant roz vândut la licitație cu 57 de milioane de dolari

Diamantul Williamson Pink Star, de 11,5 carate, a fost vândut vineri cu aproximativ 57,7 milioane de dolari (453,2 milioane de dolari Hong Kong) la o licitație a Sotheby’s Hong Kong. Preţul său pe carat, de peste 5 milioane de dolari, a doborât recordul precedent, devenind a doua cea mai valoroasă bijuterie sau piatră preţioasă vândută vreodată la licitaţie, conform Forbes, scrie Ziare.com.

Bijuteria a fost vândută unui colecţionar din Boca Raton, Florida, şi a fost redenumită Rosenberg Williamson Pink Star.

Recordul anterior la preţul pe carat pentru un diamant roz a fost de 2.656.909 de dolari, pentru Winston Pink Legacy, care are 18,96 carate, vândut în 2018.

Într-o declaraţie pentru Forbes, Wenhao Yu, preşedintele diviziei Bijuterii şi ceasuri la Sotheby’s Asia, a comparat diamantul cu o operă de artă excepţională, motiv pentru care a fost prezentat între licitaţiile de artă modernă şi contemporană ale Sotheby’s Hong Kong.

Diamantul a fost numit după mina Williamson din Tanzania, unde a fost găsit. Este una dintre cele mai vechi mine de diamante din lume, renumită pentru producerea a ceea ce este descris drept diamante „bubblegum pink”, potrivit casei de licitaţii. Unul dintre cele mai cunoscute diamante din mină este diamantul roz Williamson de 23,6 carate, inclus într-o broşă de Cartier şi deţinut de Regina Elisabeta a II-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS