O femeie a ajuns, marți, la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe raza comunei Bălești în care au fost implicate două autoturisme.
„Din primele cercetări la fața locului, polițiști din cadrul Biroului Rutier și Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au stabilit faptul că un bărbat de 41 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bălești, din direcția Motru -Târgu-Jiu, s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care se deplasa în aceeași direcție și se afla oprit în spatele unui alt autoturism care efectua virajul la stânga“, potriivit IPJGorj.
Autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de o femeie de 42 de ani, din comuna Bălești, ulterior fiind proiectat în autoturismul oprit.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto de 42 de ani, fiind transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.