Lidl România nu scapă de justiţia din Dolj în procesul cu Armata pentru centrul logistic care se construieşte în intravilanul comunei doljene Cârcea, pe un teren de 23 de hectare deţinut chiar de edilul Valerică Pupăză şi de membrii familiei sale, prin intermediul mai multor firme.
Instanţa a respins, luna trecută, înţelegerea extrajudiciară dintre Ministerul Apărări Naţionale (MApN) şi Lidl în privinţa radarului militar aflat în vecinătatea construcţiei şi a repus pe rol cauza, în procesul privind anularea autorizaţiei de construire. Asta s-a întâmplat la termenul din data de 20 septembrie, cand s-a şi stabilit noul termen de judecată: 18 octombrie.
În paralel, la Tribunalul Dolj a curs şi procesul iniţial deschis de Armată, care a intervenit pentru UM 01803 Cârcea şi a dat în judecată Consiliul Judeţean Dolj, Lidl România şi firma de construcţii (Bog Art SRL), solicitând suspendarea autorizaţiei de construire. Motivul este deja binecunoscut: radarul militar de supraveghere și control al utilizării spațiului aerian care serveşte scutului de la Deveselu. Acesta se află aici din 1998, iar pentru construirea megadepozitului Lidl era obligatoriu avizul Statului Major General, în opinia Armatei. Aviz care nu a fost luat, pentru că nu era necesar, în opinia CJ Dolj (instituţia care a emis certificatul de urbanism şi apoi autorizaţia de construire). De aici a plecat „războiul“.
Lidl nu scapă de justiţia din Dolj. Curtea de Apel a respins cererea de strămutare a procesului
Pusă oarecum în gardă de decizia din 20 septembrie a Tribunalului Dolj în procesul care avea ca obiect „anulare act administrativ“, Lidl România a reacţionat şi a cerut strămutarea procesului. Asta s-a întâmplat în dosarul nr. 1941/63/2022 având ca obiect „suspendare executare act administrativ“.
Mai exact, în primul proces intentat de Armată, cel privind suspendarea autorizaţiei de construire. La termenul din 26 septembrie, Lidl a cerut strămutarea procesului. „Cauza s-a amânat la data de 03.10.2022, ora 11.00, la solicitarea apărătorului SC Lidl Romania SCS, cu acordul tuturor reprezentanţilor părţilor, în vederea soluţionării cererii de strămutare“, se arăta în soluţia pe scurt a Tribunalului Dolj, pronunţată în şedinţa din 26 septembrie.
Decizia strămutării dosarului a căzut în sarcina Curţii de Apel Craiova. La înfăţişarea din data de 3 octombrie cauza a fost amânată pentru a se acorda termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare.
Procesul continuă. Ce va fi săptămâna viitoare?
Decizia a venit o săptămână mai târziu, când Curtea a repins cererea de strămutare a dosarului. „Respinge cererea de strămutare a dosarului nr. 1941/63/2022 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, având ca obiect suspendare executare act administrativ. Respinge cererea de suspendare a judecării procesului ca rămasă fără obiect. Dispune restituirea cauţiunii aferentă cererii de suspendare consemnată conform recipisei de consemnare nr. 208421462/1 din 23.09.2022 la CEC Bank. Dispune efectuarea unei adrese către Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal pentru comunicarea soluţiei de respingere a cererii de strămutare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10.10.2022, la sediul Curţii de Apel Craiova“, a fost soluţia pe scurt a instanţei.
Cu alte cuvinte, procesul dintre Lidl şi Armată îşi va continua cursul la Tribunalul Dolj. Următorul termen în procesul privind suspendarea autorizaţiei de construire a centrului logistic regional Lidl de la Cârcea a fost fixat pentru 17 octombrie. Cu o zi înainte ca aceeaşi instanţă să se pronunţe în dosarul privind anularea autorizaţiei de construire.
Ministerul Apărării a venit cu varianta ca radarul militar să fie supraînălţat
GdS a scris în mai multe rânduri despre „războiul“ dintre MApN şi Lidl pentru construirea centrului logistic regional de la Cârcea. După ce a cerut în instanţă suspendarea autorizaţiei de construire şi, ulterior, anularea ei, Armata a făcut un pas în spate şi s-a arătat dispusă la o soluţionare pe cale amiabilă a litigiului cu concernul german. Ba chiar se gândea, la un moment dat, să mute radarul militar pentru ca investiţia Lidl, în prezent sistată, să continue.
Ministerul Apărării a venit apoi cu varianta ca radarul militar să fie supraînălţat cu 12 metri, pe cheltuiala agentului economic care dorește realizarea construcției industriale, conform specificațiilor definite de unitatea militară în dotarea căruia se află aparatura radar și în concordanță cu specificațiile producatorului sistemului radar. „Lucrările ar urma să fie realizate pe cheltuiala SC LIDL România SCS cu un operator economic specializat și agreat de către furnizorul echipamentelor sau de agenția NATO specializată (NATO Support and Procurement Agency)“, explica Armata, care mai menţiona că supraînălţarea radarului actual ar reprezenta „un câștig operațional important“.
Lidl nu scapă de justiţia din Dolj. Tribunalul, când a decis continuare procesului: „Vătămarea invocată s-a raportat la un interes public“
Ministerul recunoaşte însă că „funcționarea radarului este afectată de elementele de infrastructură ridicate până la momentul sistării lucrărilor“, dar spune că desființarea în totalitate a construcțiilor deja edificate ţine doar de decizia instanţei. O decizie care ar putea veni săptămâna viitoare.
Când Tribunalul Dolj a decis ca procesul să continue, a luat în calcul interesul public, după cum se menţiona în motivarea deciziei de respingere a înțelegerii extrajudiciare dintre MApN și Lidl. „În această speţă, interesul vătămat nu aparţine numai reclamantului care s-a considerat vătămat prin emiterea actului ce face obiectul cererii de anulare, ci se constată că vătămarea invocată s-a raportat la un interes public cu privire la care legea specială prevede derogări de la principiul disponibilităţii”, se arăta în decizia Tribunalului Dolj, atunci când instanţa a constatat că nu poate pune capăt procesului.