5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCT efectuat abia după 5 zile unei paciente din ATI. Depistată cu AVC, femeia a decedat

CT efectuat abia după 5 zile unei paciente din ATI. Depistată cu AVC, femeia a decedat

Un caz considerat inadmisibil chiar de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova pare să schimbe foaia la unitatea medicală. După ce o pacientă internată în stare gravă în ATI a aşteptat nu mai puţin de 5 zile un examen computer tomograf de craniu, realizat abia după ce fiica acesteia a mers personal la Radiologie, Stelian Mogoantă, recent numit director medical, transmite că a introdus o nouă procedură pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete în viitor. Medicii implicaţi în acest caz vor fi chemaţi în faţa Comisiei de Etică şi Disciplină şi, în premieră, la întrunire va participa şi un aparţinător al pacientului.

Fiica pacientei a solicitat personal efectuarea CT-ului

În urmă cu două săptămâni, o femeie de 82 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean din Craiova în stare gravă. Pacientei i s-au efectuat mai multe investigaţii, dar nu şi un CT cranian, deşi acesta a fost solicitat patru zile la rând. În a cincea zi, după ce a aflat despre această situaţie, chiar fiica pacientei a ajuns la Radiologie pentru a solicita efectuarea examenului. Rezultatul: AVC hemoragic. Nu se poate stabili dacă accidentul vascular cerebral se produsese deja în momentul în care pacienta a ajuns la spital sau s-a produs ulterior, nici dacă femeia ar fi putut fi salvată dacă ar fi fost depistat mai devreme. Dar pentru timpul scurs până în momentul în care pacientei i s-a făcut CT-ul nu există circumstanţe atenuante.

„Pacienta a fost internată pe secția de medicină internă, în clinica ATI. S-a solicitat în mai multe rânduri examen computer tomograf pentru craniu și timp de 4 zile nu s-a întâmplat nimic, abia în a cincea zi s-a realizat. În a cincea zi, fiica pacientei este cea care s-a dus personal la radiologie să vorbească de CT. Este total anormal! Nu putem spune dacă examinarea CT ar fi prevenit decesul, dar există o prioritizare pentru examinările radiologice de înaltă performanță, iar medicii care au îngrijit în terapie intensivă pacienta au solicitat în fiecare zi acest examen, atât telefonic, cât și prin formulare. Nu se poate ca un pacient în stare gravă să aştepte atâtea zile pentru efectuarea unui CT”, a declarat managerul Eugen Georgescu pentru GdS.

S-a rupt filmul

Cum a fost totuşi posibil să se ajungă la această întârziere, deşi medicii care s-au ocupat de caz au făcut solicitări zilnic către Radiologie pentru acel CT cranian? Dr. Stelian Mogoantă, directorul medical de la SCJU Craiova spune că deficienţele de comunicare au condus aici.

„A existat o deficiență de comunicare la acel moment, acum îmi place să cred că nu mai există. Ce se întâmplă? Există un formular care se completează, se listează, ajunge la radiologie, iar din acel moment, se rupe filmul și se pare că nimeni nu a mai știut de el. Secretarul din secţie şi-a terminat programul la ora 15:00, iar după această oră medicii nu au mai sunat din nou să întrebe când să vină cu pacienta. Dar medicii aşteptau ca ei să fie sunaţi de la Radiologie”, a explicat directorul medical.

În afară de formularul deja existent, în urma acestui caz, conducerea a decis să introducă un document suplimentar, care să asigure trasabilitatea şi din care să rezulte, în urma verificărilor, cine greşeşte.

Ce măsuri ia conducerea

„Am făcut o anchetă ad hoc și, în consiliul medical de săptămâna trecută, am stabilit să se întocmească o foaie dublă pentru examen CT și consult interdisciplinar, pe care trebuie să fie menționate mai multe informaţii. Medicul care face solicitarea, motivul programării, dar și ora programării. Foaia este deja valabilă în ATI, unde sunt cazurile urgente, urmează să o aprobăm în procedură pentru tot spitalul. Este important să avem acest document scris pentru că au existat şi situaţii numeroase în care solicitările s-au făcut telefonic, iar în astfel de cazuri nu ai dovezi pentru a stabili cine se face vinovat. Părțile își declină responsabilitatea – ei nu au sunat, ei nu au răspuns și așa mai departe. Dacă apar probleme, de acum înainte avem foaia și putem vedea cine a greșit”, a precizat dr. Mogoantă.

Termenul maxim de realizare a investigației stabilit pentru cazurile urgente este de 6 ore.

Tot pentru a putea avea dovezi în cazuri în care este dificil de stabilit cine greşeşte, conducerea spitalului îşi propune să instaleze anul viitor un sistem de intrafon.

„A trecut în consiliu o hotărâre pentru a achiziționa în 2023 un sistem intrafon, care să permită înregistrarea tuturor conversațiilor telefonice din rețeaua spitalului, astfel încât și aceste convorbiri să poată fi înregistrate și să poată fi accesate când apar cazuri în care este dificil de identificat cine şi unde a greşit”, a spus managerul Eugen Georgescu.

Aparţinătorul, faţă în faţă cu Comisia de Disciplină

Pentru cazul femeii cu AVC care a aşteptat cinci zile un examen CT, s-a luat măsura convocării medicilor implicați în Comisia de etică și disciplină. Mai mult de atât, Eugen Georgescu a hotărât ca, de acum înainte, aparţinătorii sau pacienţii care depun reclamaţii să poată participa la întâlnirea acestei comisii, pentru a-şi expune perspectiva.

„Consider normal ca pacientul sau aparținătorul care face o reclamație să poată participa fizic la întâlnirea comisiei. Până acum, Comisia de disciplină nu a judecat decât niște hârtii. Acum va sta față în față cu oamenii care au făcut aceste reclamații, pentru că una e să citeşti despre o tragedie şi alta e să vezi cu ochii tăi o tragedie. Ne-am malformat modul de a gândi, trebuie să intrăm într-o normalitate”, a declarat Georgescu.
Comisia este formată din directorul de îngrijiri, directorul medical, șeful biroului personal şi un jurist.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS