Avertisment tranșant al NATO la adresa Rusiei. Dacă Moscova va folosi arme nucleare în Ucraina, consecințele vor fi severe, a declarat șeful Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
El nu a vrut să spună care vor fi aceste consecințe, însă a precizat că „natura conflictului se va schimba radical”.
„Un atac nuclear va schimba fundamental natura conflictului“
„Vor fi consecințe severe dacă Rusia folosește arme nucleare în Ucraina. Nu voi intra în detalii exacte despre cum vom răspunde, dar un atac nuclear va schimba fundamental natura conflictului. Înseamnă că o linie foarte importantă a fost trecută”, a spus el, potrivit Agerpres.
„Circumstanţele în care NATO ar putea fi nevoită să recurgă la arme nucleare sunt extrem de îndepărtate”, a declarat totuşi secretarul general al NATO. El a precizat că scopul fundamental al mijloacelor nucleare de descurajare ale NATO este menţinerea păcii şi prevenirea coerciţiei împotriva aliaţilor.
El a precizat că scopul fundamental al mijloacelor nucleare de descurajare ale NATO este menţinerea păcii şi prevenirea coerciţiei împotriva aliaţilor.