2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFacturile la gaze explodează faţă de iarna trecută!

Facturile la gaze explodează faţă de iarna trecută!

Creşterea preţurilor tuturor produselor de pe piaţă culmineză, în iarna care stă să vină, cu facturile la gaze, care se anunţă mult mai mari faţă de anul trecut. Plafonarea preţului gazelor este, de fapt, o „fantomă“ care îi ajută doar pe cei care au semnat contract de furnizarea a gazelor la un preţ aberant de mare. În cele ce urmează vă arătăm, cu calcule clare, că facturile la gaze au crescut, din această toamnă, chiar şi cu 66%.

Oamenii tremură deja la gândul că urmează lunile reci şi foarte mulţi încă nu s-au încumetat să apese butonul de pornire al centralei termice, tocmai pentru că încearcă să mai economisească ce se mai poate în această lună. Facturile la gaze pe luna septembrie au fost emise. Mulţi oameni şi-au făcut deja calculele pentru cât urmează să plătească pentru un consum similar cu cel de anul trecut. Iar calculele nu au arătat altceva decât că facturile vor fi cu mult mai mari faţă de cele de anul trecut.

Cu ce ajută Guvernul? Cu aproape nimic. Spunem acest lucru fiindcă plafonarea la 0,31 lei/ kWh (TVA inclus) înseamnă tot facturi foarte mari, ţinând cont că anul trecut preţul pe kWh ajungea undeva la 0,185 lei. Singurii pe care îi salvează plafonarea, dacă putem spune aşa, sunt consumatorii care au semnat recent contracte de furnizare a gazelor, la preţuri ce ajung chiar şi la 0,85 lei/ kWh. Aşadar, consumul acestora va fi calculat cu 0,31 lei/ kWh, iar restul va fi suportat de stat.

Facturile din 2021 versus 2022

După emiterea facturilor din luna septembrie, am vrut să vedem cam care sunt diferenţele de preţuri pe o factură a unui client care are contract cu unul dintre cei mai mari furnizori din Oltenia. Aşa că am analizat factura emisă în septembrie 2021 şi în septembrie 2022. Aşadar, factura analizată arată că anul trecut, clientul casnic plătea 0,15513 lei/kWh fără TVA, iar factura emisă anul acesta, pe luna septembrie, a venit cu preţul de 0,26050 lei/kWh (fără TVA). Şi consumul a fost aproape identic.

Anul trecut, pe factura din septembrie au fost contorizaţi 24 de mc de gaz, iar pe cea din acest an – 25 mc. Un mc de gaz a fost calculat cu 10,623/kWh anul trecut. După un calcul simplu, ne dăm seama că anul trecut, pentru 24 mc de gaz (254,952 kWh), s-a plătit suma de 47,065 lei (cu TVA). Anul acesta, un mc de gaz a fost calculat cu 10,609/kWh. Aşadar, pentru cei 25 mc de gaz (265,225 kWh), s-a facturat suma de 82,2 lei (cu TVA).

Dacă facem calculul exact pentru 24 mc, anul acesta preţul facturii ar fi fost 78,92 de lei (cu TVA). Practic, factura a crescut cu puţin peste 31 de lei comparativ cu cea din aceeaşi lună a anului trecut, deci o creştere de 66%. În ciuda acestei creşteri enorme, măsurile luate de guvern nu ajută cu absolut nimic. De ce? Dacă adăugăm valoarea de 19% a TVA-ului la preţul de 0,26050 lei/kWh din factura din luna septembrie a acestui an, rezultatul final este de 0,309995 lei/kWh. Adică exact la limita impusă de guvern pentru plafonare, aceea de 0,31 lei/kWh. Menţionăm că preţul facturilor poate diferi în funcţie de contractul semnat cu furnizorul. Concluzionând, plafonarea preţului la gaz nu reprezintă niciun fel de ajutor.

Care va fi preţul pentru 100 mc de gaz

Am calculat şi la cât va ajunge o factură cu un consum de 100 mc de gaz, tocmai pentru ca oamenii să ştie la ce să se aştepte în lunile reci, când va fi imposibil să mai economisească. Aşadar, pentru o factură cu preţul de 0,309995 (cu TVA) şi cu metrul cub calculat la 10,609/kWh, preţul final al facturii va fi de 328,87 de lei.
Dacă luăm în calcul puterea majorităţii centralelor termice pe gaz, acestea au o putere termică de aproximativ 24 kW. Asta înseamnă că pentru o locuință de 65 mp se poate înregistra pe lună, potrivit specialiştilor, un consum de circa 200 mc de gaze. Asta dacă centrala funcţionează în parametri normali şi dacă nu avem parte de o iarnă foarte geroasă. Aşadar, pentru un consum de 200 mc, factura calculată ţinând cont de preţul celei analizate, va ajunge la un cost final de 657,74 de lei. Anul trecut, pentru acelaşi consum, am fi plătit 392,2 lei.

Ce spune legea plafonării

Chiar dacă am văzut că plafonarea nu ajută mai deloc oamenii, redăm mai jos condițiile de aplicare a plafonării prețurilor la gaze naturale. Astfel, plafonarea prețurilor la gaze naturale arată astfel: – 0,31 lei/ kWh (TVA inclus) pentru consumatori casnici, indiferent de consumul înregistrat. De asemenea, legea spune că preţul plafonat va fi de 0,37 lei/ kWh (TVA inclus pentru consumatori non-casnici cu consumul de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum de cel mult 50.000 MWh.

Citeşte: Banii în conturi, punctul forte din declaraţiile de avere din DIICOT Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS