2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSUA anunță noi livrări de arme către Ucraina

SUA anunță noi livrări de arme către Ucraina

Guvernul Statelor Unite a anunţat noi livrări de arme către Ucraina în valoare totală de 725 milioane de dolari, informează sâmbătă DPA.

Pachetul include sisteme suplimentare mobile de lansatoare de rachete HIMARS, muniţie, vehicule blindate şi materiale medicale, a declarat Casa Albă.

„Vom continua să fim alături de poporul Ucrainei în timp ce îşi apără libertatea şi independenţa cu curaj extraordinar şi
determinare fără margini. Capabilităţile (militare) pe care le oferim sunt calibrate cu grijă pentru a face o mare diferenţă pe câmpul de luptă pentru Ucraina”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken într-un comunicat.

Pachetul de arme pentru Ucraina provine din stocurile Pentagonului, potrivit Departamentului de Stat american. Aceasta ridică asistenţa militară totală a Statelor Unite acordată Ucrainei de la începutul mandatului preşedintelui Joe Biden la 18,3 miliarde de dolari.

Majoritatea ajutorului a fost oferit de când Rusia şi-a lansat războiul împotriva Ucrainei la 24 februarie, adaugă DPA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS