2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAsociații de proprietari, amendate că au uitat de statut și contul bancar

Asociații de proprietari, amendate că au uitat de statut și contul bancar

Mai multe asociații de proprietari din Craiova au fost călcate de inspectorii primăriei.Unele dintre ele s-au ales cu amenzi din cauza deficiențelor de organizare, altele au fost doar trase de urechi și puse să remedieze neregulile depistate de către angajații primăriei.

Asociațiile de proprietari au fost amendate pentru că au uitat să-și schimbe statutul, obligație ce le revenea conform prevederilor Legii 196/2018. Altele nu au deschis nici măcar un cont bancar pentru asociația de proprietari sau au sărit peste constituirea fondului de rulment. Fondul de rulment se încasează distinct față de contribuția la cheltuielile asociației. Pentru a primi fondul de rulment, administratorul are obligația de a elibera chitanță nominală separată. Alte asociații de proprietari nu au aprobat un Regulament al condominiului. Legea asociațiilor de proprietari spune la articolul 22, alin 1: „Proprietarii din condominii trebuie să adopte un document scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune ale condominiului şi normele de conduită şi bună vecinătate dintre proprietari, numit regulament al condominiului”.

Câteva zeci din câteva sute

În total, inspectorii Primăriei Craiova au verificat, de la începutul anului și până la această dată, 58 de asociații de proprietari.

„Până la această dată, în anul 2022, compartimentul specializat în sprijinirea, îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari din cadrul Primariei Municipiului Craiova a derulat din oficiu 10 acţiuni de control financiar-contabil şi 48 de acţiuni de control tematic privind organizarea şi funcţionarea în baza Legii 196/2018 a asociaţiilor de proprietari de pe raza Municipiului Craiova înfiinţate anterior intrării in vigoare a acestei legi.Ca urmare a sesizărilor unor prorietari sau la solicitarea altor compartimente din aparatul de specialitate al Primarului (Direcţia Juridică) au mai fost derulate suplimentar 8, respectiv 4 acţiuni de control tematic”, se arată într-un răspuns al primărie.

Blocurile
Blocurile

Ce au uitat asociațiile de proprietari să facă

În urma verificărilor făcute de către Serviciul Control si Monitorizare Asociații de Proprietari a identificat urmatoarele deficiente :

– neactualizarea statutului asociatiei de proprietari conform continutului cadru aprobat prin Ordin al Ministrului Dezvoltarii Regionale si al administratiei publice si acordului, conform legislatiei in vigoare;

– netrasmiterea datelor privind schimbarea sediului de lucru catre institutiile specializate;

– transmiterea catre autoritatea locala a situatiilor elementelor de activ si pasiv cu date neconforme cu realitatea( diferente intre Activ si Pasiv)

– inexistenta contului unic bancar;

– neaprobarea Regulamentului condominiului;

– nerespectarea prevederilor legale privind angajarea cenzorului persoana fizica sau juridica din afara asociatiei;

– nerespectarea in totalitate a plafonului de casa;

– nerespectarea legislatiei in vigoare cu privire la constituirea fondului de rulment;

– neconstituirea prevederilor legale privind constituirea garantiei materiale; -nerespectarea clauzelor contractuale privind decontarea cheltuielilor cu montarea detectoarelor de gaz”, se arată în același răspuns.

S-au ales cu amenzi contravenționale

Dintre cele 58 de asociații de proprietari verificate de primărie, cele care au avut multe nereguli s-au ales cu amendă. ”Pentru deficiențele constatate au fost trasate măsuri de remediere cu termen de îndeplinire, respectiv au fost aplicate amenzi contravenționale conform legislației în vigoare. Au fost amendate : Asociația de Proprietari 9 George Enescu, A.P. 9 Rovine, A.P. 12 Rovine, A.P. 21 Putnei, A.P. 48 Craiovița Noua, A.P. 2 Piața Gării, A.P. 45 Craiovița Nouă, A.P. 18 Calea București, A.P. 28 Brazda lui Novac, A.P. 9 Ctin. Brâncoveanu”, se arată într-un răspuns dat GdS de Primăria Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS